Sute de mii de pensii, recalculate. Raluca Turcan a făcut anunţul despre greşeala din acte

Cristian Cojocaru 13.03.2021, 18:02
Sute de mii de pensii, recalculate. Raluca Turcan a făcut anunţul despre greşeala din acte

Ministrul Muncii, Raluca Turcan a anunțat că în aproximativ o săptămână jumătate au fost evaluate mii de dosare. Omul politic afirmă că în cel mai scurt timp, după ce actul normativ ca fi adoptat, sute de mii de pensii urmează a fi recalculate.

Sute de mii de pensii vor fi recalculate

După ce aproximativ 160.000 de dosare au fost evaluate în timp record, ministrul Muncii, Raluca Turcan a anunțat faptul că după ce actul normativ va fi adoptate, cele peste 5 milioane de pensii vor fi recaultate.

„160 000 de dosare de pensii au fost deja evaluate în toată țara, într-o săptămână și jumătate de la inițierea acestui demers.Vizita pe care am făcut-o la Casele de pensii ale sectoarelor 1, 2 și 5 din București îmi confirmă faptul că activitatea din teritoriu se desfășoară într-un ritm alert, în ciuda resurselor limitate.

De altfel, unul dintre proiectele importante ale ministerului pe termen scurt este finanțarea cu fonduri europene a dotării caselor de pensii cu echipamentele necesare derulării activităților curente și a procesului de evaluare. Țin să îi felicit pe oamenii pe care i-am întâlnit, angajați ai caselor de pensii din cele trei sectoare, pentru efort și pentru implicare”, a scris Ministrul Muncii, pe pagina sa de Facebook.

Raluca Turcan a constatat faptul că procesul de evaluare a pensiilor a dublat activitatea angajaților caselor de pensii
Raluca Turcan a constatat faptul că procesul de evaluare a pensiilor a dublat activitatea angajaților caselor de pensii

Activitatea angajaților s-a dublat

În urma unei vizite de lucru efectuată vineri la sediul mai multor case de pensii din Capitală, Raluca Turcan a constatat faptul că procesul de evaluare a pensiilor a dublat activitatea angajaților din cadrul instituțiilor în cauză. Ministrul Muncii a afirmat faptul că ”activitatea se derulează bine”, în ciuda personalului deficitar dar și a tehnologiei vechi de care dispun casele de pensii.

„Până acum, într-o săptămână şi jumătate avem deja 160.000 de dosare evaluate, urmând ca după încheierea părţii legislative, de finalizare a Legii Pensiilor, acestea să fie şi recalculate foarte uşor. Până acum, în casele de pensii în care am fost, activitatea se derulează bine. (…) Acest proces a început cu resursele limitate pe care le avem – softuri vechi, dar actualizate, aparatura este învechită, sunt calculatoare de ani buni de zile şi care abia se mişcă, şi aici avem obligaţia ca prim PNRR (Planul Naţional de Reformă şi Rezilienţă n.r.) să înnoim toată dotarea din casele teritoriale de pensii.

De asemenea, este o realitate faptul că în casele de pensii personalul este subdimensionat. Sunt oameni supraîncărcaţi, practic activitatea li s-a dublat. Dincolo de activitatea zilnică de stabilire a dosarelor care intră în plată, s-a adăugat această activitate de evaluare e dosarelor, pentru fiecare casă exact acelaşi număr de dosare aproximativ cu câţi beneficiari au, în care pur şi simplu indicator cu indicator sunt luaţi la puricat, astfel încât toate variantele introduse în computer să reflecte munca de o viaţă a tuturor celor care aşteaptă recalcularea pensiilor”, a afirmat Raluca Turcan.

Urmăriți Impact.ro și pe