Sute de francezi, vaccinaţi cu ser fiziologic, în loc de Pfizer. Ce se întâmplă acum cu pacienţii

25 04. 2021, 15:28

Mai mulți francezi au fost vaccinaţi cu ser fiziologic în loc de serul de Pfizer. Acest incident a avut loc din cauza unei erori medicale, iar la scurt tip după descoperirea lui, au fost efectuate mai multe analize cu privire la ce a condus la această eroare.

Sute de francezi au fost vaccinaţi cu ser fiziologic

140 de pacienți din Franța s-au prezentat marți pentru a se imuniza împotriva Covid-19. În centrul de vaccinare din nord-estul Franței însă, aceștia au primit o injecție cu ser fiziologic în loc de serul de la Pfizer. Incidentul respectiv nu a avut consecințe negative asupra sănătății pacienților, astfel că acel curs al vaccinării rămâne incomplet.

Astfel, „imediat după descoperirea incidentului (…) s-a efectuat o analiză a cauzelor care au condus la această eroare”, iar „un cadru sanitar a fost însărcinat să consolideze procedurile de siguranţă preexistente”. Mai multe detalii despre eroarea comisă nu au fost oferite din partea CHU.

Într-o comună din provincia Ancona dinregiunea Marche, un medic de-acolo, Falconara Marittima este anchetat din cauza aceleiași tip de erori. Medicul italian a vaccinat 30 de pacienți cu ser fiziologi în loc de serul produs de Pfizer. Procurorii din Ancona coordonați de către Parchet, investighează acum cazul.

Vaccinul Pfizer a inceput sa fie contrafacut

Au fost descoperite doze de vaccin contrafăcute

În cabinetul medicului din Italia au fost efectuate mai multe percheziții din partea anchetatorilor. Procurorii au început să ancheteze cazul după ce trei dintre pacienții vaccinați au devenit suspicioși atunci când medicul a fost reticent la eliberarea certificatelor de vaccinare dar și cu privire la inexactitatea medicului în a oferi informații despre vaccinul utilizat.

Un alt caz arată că în Mexic și Polonia au fost descoperite mai multe doze de vaccin Pfizer contrafăcute. Astfel, 80 de persoane au fost vaccinaate cu serul fals care era depozitat în lăzi frigorifice de voiaj. Compania producătoare a vaccinului, a identificat astfel primele cazuri de ser fals utilizat în imunizarea pacienților împotriva Covid-19.

Pentru că infractorii dezvoltă permanent metode de a beneficia de pe urma naivității oamenilor, aceștia s-au extins acum în actuala campanie de vaccinare care are loc în lumea întragă. Dozele respective au fost confiscate de către autorități, iar acestea au fost testate de compania farmaceutică, dezvăluind că acele doze conțin un ser care nu este cel produs de către ei.

Dintre dozele recuperate, cele din Mexic avea de asemenea etichete false, în timp ce dozele descoperite în Polonia conțineau un tratament antirid, după cum au afirmat reprezentanții companiei Pfizer.