Survivor România continuă cu noi provocări, sâmbătă, 11 aprilie. Echipele fac noi strategii și sunt supuși unor jocuri grele pe teren. Tensiunile nu vor lipsi, iar concurenții nu vor ezita să facă dezvăluiri neașteptate despre colegii lor. În ediția trecută, Sonny Flame a părăsit competiția, după ce a fost nominalizat alături de Elena Ionescu. Artista scapă de eliminare, pentru a patra oară.
După ce Sonny Flame a părăsit competiția, jocul continua pentru ceilalți aflați în cursă. Se fac strategii, iar echipele sunt din ce în ce mai sudate. Astfel că, de noi surprize vor avea parte telespectatorii și sâmbătă, 11 aprilie.
Aflată a patra oară la duel, de această dată cu bunul sau prieten, Sonny Flame, Elena Ionescu a rămas în competiția Survivor România, în ciuda conflictelor pe care le are cu întreagă echipa.
După un consiliu în care s-au dat cărțile pe față, Sonny Flame a părăsit competiția, nu înainte de a le adresa coechipierilor câteva cuvinte.

„Mi se pare foarte fair alegerea publicului, o respect. În clipă asta am uitat orice ceartă, este un joc și nu trebuie să o luăm personal. Vreau să îmi cer scuze dacă am avut vreo reacție acidă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Asta am simțit în momentele respective. Acum vreau să-mi îmbrățișez colegii. Înainte să vin la
Conflictul în tabăra roșie a atins un alt nivel, de această dată cel care a răbufnit a fost Cezar Juratoni, cunocut pentru echilibrul de care da dovadă de când a intrat în competiție. Faimosul a avut o serie reproșuri la adresa Elenei Ionescu, acuzând-o că a distrus echipa.
„Ne-am adunat aici să va spun o poveste; povestea Elenei. Talentul Elenei, frumusețea Elenei, minunea pe care o face Elena, farmecul ei. Ea poate să fie cea mai bună prietenă a ta, omul cu care poți să vorbești când ai nevoie, sora, ce vreți voi. Elena poate să fie toate chestiile astea. Ea le face cu un scop!
Ea joacă pe victima. Acum am înțeles!(…) Rolul de victima ii vine că o mănușă, este rolul vieții ei”, au fost acuzațiile aduse de Cezar Elenei Ionescu. Cântăreața, la rândul ei, i-a acuzat pe coechipieri de falsitate, chiar amenințându-l pe Ghiță Balmuș: „Roagă-te să ies din concursul asta, că dacă nu ies, te fac praf!”.