Succes colosal pentru fraţii Pavăl. Acţiunile unei afaceri în care au investit patronii Dedeman, creştere uimitoare

Andra Daoud 11.01.2022, 16:02
Succes colosal pentru fraţii Pavăl. Acţiunile unei afaceri în care au investit patronii Dedeman, creştere uimitoare

Frații Pavăl, care dețin lanțul de magazine Dedeman, au făcut o investiție care se anunță a fi de succes. De la începutul anului și până pe 10 ianuarie, valoarea acțiunilor pe care cei doi frați le-au cumpărat la o companie locală a crescut cu 13 milioane de euro. Cum explică analiștii economici creșterea și cum a influențat ministrul Energiei succesul afacerii.

Succes colosal pentru frații Pavăl

Frații Adrian și Dragoș Pavăl au investit în compania Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din țară, iar afacerea a fost una cât se poate de inspirată. La începutul anului 2022, valoarea acțiunilor producătorului Alro a crescut cu 22% la Bursa de valori din București. Asta înseamnă că investiția fraților Pavăl s-a majorat de la 60 de milioane de euro la aproximativ 73 de milioane.

Prin intermediul Pavăl Holding, care are plasamente și alte companii listate la Bursă, frații Pavăl au ajuns să controleze 23% din Alro Slatina, companie a cărei valoare a crescut de la 1,28 miliarde de lei la 1,6 miliarde de lei, de la începutul anului. Acționarul majoritar al companiei producătoare de aluminiu este grupul rus Vimetco, care deține un pachet de 54,2%.

Interesant este că, pe final de 2021, Alro a anunțat că închide 60% din producție, din cauza creșterii prețului la energie. După anunțul sindicaliștilor, ministrul Energiei a declarat că Alro are tot sprijinul Guvernului pentru a relua producția, moment în care investitorii au revenit.

Succes colosal pentru fraţii Pavăl. Acţiunile unei afaceri în care au investit patronii Dedeman, creştere uimitoare
Succes colosal pentru fraţii Pavăl. Acţiunile unei afaceri în care au investit patronii Dedeman, creştere uimitoare

„Scăderea s-a accentuat la finalul anului trecut”

Alin Brendea, director adjunct al Prime Transaction a explicat că prețul acțiunilor Alro a început să scadă în toamna anului trecut, pe fondul creșterii accelerate al costului energiei electrice. După ce ministrul Virgil Popescu și-a exprimat public sprijinul pentru compania de la Slatina, valoarea acțiunilor a crescut.

Scăderea s-a accentuat la finalul anului trecut, la momentul apariţiei informaţiilor în mass-media conform cărora compania ar reduce drastic activitatea, în condiţiile unor preţuri extrem de mari ale energiei electrice şi a lipsei de predictibilitate privind contractarea cantităţilor necesare.

Luarea de poziţie a Ministrului Economiei care a confirmat că guvernul încearcă să ajute Alro inclusiv prin crearea oportunităţilor de a încheia contracte bilaterale, extrabursiere, pentru achiziţia de energie electrică de la producătorii controlaţi de statul român, a schimbat percepţia investitorilor pe bursă. Practic în aces moment Alro a recuperat scăderea accentuată de la finalul anului trecut, cotaţia bursieră revenind în zona 2,2 lei”. a spus Brendea, potrivit zf.ro.

Pandemia nu le-a afectat afacerile fraților „Dedeman”, dimpotrivă. Ei au reușit să-l detroneze pe Ion Țiriac din fruntea topului celor mai bogați oameni din România, făcând din Dedeman cea mai mare companie antreprenorială din țară. Cei doi au povestit că au intrat în afaceri în anul 1992, când și-au deschis un butic în Bacău.

Urmăriți Impact.ro și pe