Pandemia nu este deocamdată prea aproape de final, însă oamenii de știință nu încetează să caute noi metode de a încheia această perioadă apăsătoare pentru locuitorii întregului Glob. Recent, specialiștii au creat o mască de protecție care neutralizează covid-19. Aceasta are proprietăți biocide și are avantajul de a putea fi chiar și spălată până la 10 ori, fără a-i atenua capacitatea de acțiune. Pe de altă parte, aceștia au precizat și când va fi disponibilă pentru publicul larg.
Când lucrurile păreau să stea doar în mâna destinului și a vaccinurilor anti-Covid, specialiștii au reușit să marcheze un nou punct în meciul contra coronavirusului. Cercetătorii de la Universitatea Națională Autonomă din Mexic (UNAM) au creat o mască de protecție despre care se spune că neutralizează covid-19. Potrivit Reuters, aceasta este o mască antimicrobiană, în trei straturi SakCu. Denumirea vine de la Sak, care în limba mayașă înseamnă argint, în timp ce Cu reprezintă simbolul chimic pentru cupru. După cum este lesne de înțeles, masca de protecție este realizată din nanostraturi de argint și cupru, care neutralizează SARS-CoV-2.
Oamenii de știință au testat masca după ce au prelevat picături cu virus de la pacienții Covid-19 pozitivi, aflați internați la Spitalul Juarez din Mexic. Aceste probe au fost apoi plasate pe pelicula de argint și cupru, aplicată în polipropilenă. Specialiștii din cadrul UNAM au precizat că în cazul unei concentrații virale ridicate, virusul dispărea în proporție de peste 80% în decurs de opt ore. În cazul unei încărcături virale scăzute, erau necesare numai două ore pentru ca niciun ARN al virusului să nu mai fie detectat.
La contactul cu nano-straturile de argint-cupru, membrana SARS-CoV-2 se rupe și ARN-ul său este afectat. Astfel, chiar dacă SakCu este eliminat în mod necorespunzător, nu va fi o problemă, deoarece nu rămâne contaminat, ca multe dintre măștile care sunt aruncate la gunoi, se arată în raport.
Vestea este una îmbucurătoare, în special pentru cei care preferă să rămână sceptici în privința vaccinării. În plus, masca de protecție are avantajul de a fi reutilizabilă și se poate spăla de până la 10 ori fără a-și pierde proprietățile biocide. Din păcate, pentru moment, Universitatea din Mexic nu are capacitatea de a produce masca în masă. Specialiștii produc în prezent doar 200 de bucăți pe zi. Pe de altă parte, cercetarea, care a fost condusă de către Institutul de Cercetare a Materialelor din cadrul UNAM, nu a fost revizuită de experți.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]