SPECIAL

SPECIAL. Oameni care au făcut bine, dar au plătit scump pentru faptele lor

Dan Mlădinoiu 06.10.2021, 12:25
SPECIAL. Oameni care au făcut bine, dar au plătit scump pentru faptele lor

În mod firesc ne naștem, suntem educați pentru a ne prețui, iubi și ajutora semenii. Stă în firea noastră să devenim oameni buni, cu suflete curate, altruiști, pregătiți de a înfăptui lucruri cu final fericit. Astfel, s-ar aplica principii sănătoase binelui comun, poate că lumea ar deveni mai blândă, dedicată unor scopuri nobile, dispusă a renunța la tristul principiu “a avea” în favoarea beneficului “a fi”, deschisă valorilor recunoscute.

Din nefericire, nu se întâmplă întotdeauna ca faptelor demne de admirație să li se răspundă cu aceeași monedă. Dimpotrivă. Totul s-a întors rău asupra celor mânați de sentimente și gânduri lăudabile. Unii binefăcători s-au întrebat ulterior, pe bună dreptate, dacă nu era mai bine să fie discreți, să asiste impasibili la spectacolul vieții. Nu au regretat, dar au plătit nemeritat pentru ceea ce ar fi fost de aplaudat.

În cele ce urmează, vă prezentăm exemple de oameni care au făcut bine, dar au plătit scump pentru faptele lor

Witold Pilecki

A fost un brav ofițer polonez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cu un curaj absolut remarcabil, vecin cu iresponsabilitatea, el a decis să se infiltreze în temutul lagăr de la Auschwitz. Acolo a creat o funcțională rețea de rezistență și evadare. Un erou prin definiție. Genul care ar fi meritat pe deplin să primească medalii și onoruri chiar și post mortem. Răsplata? După terminarea războiului a fost arestat și executat de către puterea comunistă.

Pilecky fusese loial guvernului polonez care era exilat în Anglia, astfel încât eroismul său a fost văzut ca o amenințare de către comuniști. Ghinion pentru emblematicul militar. Totuși, la mult timp după faptele sale a fost reabilitat, în prezent fiind considerat de către toți compatrioții săi un erou. Există dreptate, însă, uneori, ea vine prea târziu.

Oameni care au făcut bine dar au plătit scump pentru faptele lor
Witold Pilecki

Richard Jewell

Era paznic în timpul Jocurilor Olimpice de la Atlanta din 1996. Într-o seară, a descoperit un rucsac care conținea o bombă. A chemat imediat poliția înainte de a începe să evacueze locul. Totuși încărcătura a explodat, ucigând un om și rănind alți 111. Cu siguranță, consecințele ar fi fost mult mai grave dacă Jewell n-ar fi intervenit la timp și eficient.

Firesc, a devenit rapid un erou, mass-media l-a evidențiat. Cu toate acestea, FBI-ul a început să-l suspecteze pe Jewell că el însuși a plasat bomba, iar ancheta Biroului Federal a fost difuzată presei. Aproape toată lumea a început să-l considere pe Jewell făptuitor, să-l insulte, ba chiar să-l amenințe cu moartea. Viața lui devenise un calvar. Trăia un coșmar. A fost nevoie de 88 de zile până când a fost achitat oficial.

Ignace Semmelweis

A fost un tânăr doctor care a lucrat într-un spital din Viena. El a descoperit, în 1847, importanța spălării mâinilor. Observase că, printre femeile care au venit să nască în așezământul spitalicesc unde lucra, o mare parte a murit de febră puerperală. Medicul a observat posibila legătură dintre această boală și igiena medicilor care le-au ajutat să nască. De fapt, neonatologii efectuaseră necropsii în timpul cursurilor predate, pentru ca apoi, fără să-și spele mâinile, au trecut la lucru în saloanele de naștere. Evident, infectați cu diverse boli.

Drept urmare, Ignace Semmelweis a înțeles cât de necesare erau protocoalele regulilor de igienă, cerând tuturor medicilor să le respecte. Numai că Semmelweis era la începutul carierei, încă nerecunoscut de către colegii săi, iar descoperirea a fost considerată împotriva „teoriei stărilor de spirit”, care încă avea succes la acea vreme.

Astfel, doctorii nu au vrut să admită în niciun fel că femeile care au murit de febră erau, de fapt, victimele lor. Toate aspectele enumerate i-au determinat să respingă observațiile lui Semmelweis și ideile sale. Mai mult, l-au ridiculizat chiar în lumea medicală. A fost nevoie de câțiva ani până când recomandările lui Semmelweis au fost luate în serios și aplicate în spitale.

Oameni care au făcut bine dar au plătit scump pentru faptele lor
Ignace Semmelweis

Alan Turing

Un celebru personaj din cel puțin două motive. El a fost atât inventatorul computerului, cât și eroul de război care a spart codul secret de telecomunicații al marinei germane, din al Doilea Război Mondial împiedicând astfel invazia asupra Angliei. A fost un geniu în domeniul matematicii ce ar fi trebuit să fie considerat imediat un erou de către întreaga țară. Problema lui consta în faptul că era gay într-o Anglie ultraconservatoare. Ca efect, justiția l-a umilit și l-a condamnat la castrare chimică. În loc să câștige respectul unei țări, și-a atras oprobriul public.

Edward Snowden

Pentru cei care înțeleg valoarea deosebită de a-și păstra viața privată, se poate spune că Edward Snowden este un erou. Ca fost angajat al CIA și al National Security Agency și agent secret în sistemul de administrație al firmei Booz Allen Hamilton el a dezvăluit presei, în iunie 2013, că cele două agenții monitorizau copios populația. Prin funcția de colaborator tehnic deținută, avea acces la informațiile strict secrete ale serviciului de spionaj american. Din această cauză, a fost acuzat de spionaj de către guvernul SUA și a trebuit să plece în exil. De atunci, se află sub imperiul fricii, iar multe state, inclusiv Franța, i-au refuzat cererile de azil. Rusia i l-a oferit în cele din urmă, dar actul de curaj al lui Snowden i-a cauzat mai mult rău decât bine. În prezent el este urmărit de serviciul secret american, fiind acuzat de înaltă trădare.

Oameni care au făcut bine dar au plătit scump pentru faptele lor
Edward Snowden

Jack Kevorkian

Doctorul american care a fost numit „Medicul sinucidere” sau „Doctorul morții” a devenit în anii ‘80 unul dintre primii profesioniști care a oferit ca soluție eutanasierea pacienților cu boli incurabile ce își doreau sfârșitul. Intențiile sale erau, cele de a scurta suferințele pacienților muribunzi. A fost condamnat atât de o bună parte a opiniei publice, cât și de justiția țării sale.

Cédric Herrou

Cédric Herrou este fermierul francez cunoscut pentru că a găzduit migranți lângă granița cu Italia. Cel care dorea să se adreseze oamenilor aflați în dificultate a fost acuzat că „a ajutat la intrarea și mișcarea străinilor ilegali” și a fost foarte aproape de a-și petrece mult timp în închisoare. Bunele sale intenții l-au transformat într-o țintă a Justiției. Din diferite considerente se pare că este un delict sau o infracțiune să-ți lași semenii la mâna destinului dacă nu vrei să ai probleme.

(surse: The Guardian, International Herald Tribune)

Urmăriți Impact.ro și pe