Unii au mobilizat mii de oameni pentru a le asigura copiilor africani accesul la apă potabilă și igienă, alții au luptat de la vârste fragede în vederea eliberării celor mici din sclavie sau i-au inspirat pe seropozitivi să vorbească deschis despre boala lor. Unii au încercat să pună capăt Războiului Rece, alții să muncească din greu pentru dreptul la educație al tinerelor femei sub primejdia represiunii talibane. Sunt exemple multe care demonstrează că “puii de oameni” pot schimba decisiv omenirea în bine. Iată câteva pilde aparținând lumii celor mici doar ca vârstă și înălțime.
S-a născut în Conpuray, un mic sat din Franța, unde tatăl său avea un mic atelier de meșteșugărie. Într-o zi, când avea doar trei ani, băiețelul a încercat să taie o bucată de piele cu o unealtă ascuțită, așa cum văzuse că făcea părintele său. Cuțitul i-a scăpat și i-a sărit în ochiul drept. Din păcate rana avea să aibă urmări grave. I s-a inflamat și cel stâng, astfel încât până la cinci ani, Louis a rămas complet orb. În acea vreme, nevăzătorii aveau o soartă grea, fiind nevoiți să cerșească.
Tatăl său, Simon Rene, a fost cel ce l-a învățat să citească, ghidându-i degetele deasupra unei bucăți de lemn în care bătuse cuie sub forma literelor alfabetului. Apoi, l-a învățat tainele scrisului. S-a remarcat drept cel mai bun elev din clasă, iar în 1819 a intrat la Institutul pentru nevăzători din Paris. A simplificat sistemul dificil și complex (“Scrierea nocturnă”) al lui Charles Barbier, promovând unul nou de citire al tuturor literelor alfabetului și semnelor de punctuație. La numai 15 ani, în 1829, a publicat prima formă a “Sistemului Braille”, folosit curent în zilele noastre.
O fetiță afro-americană de 15 ani, născută în 1939, a fost prima persoană arestată pentru că a refuzat să-și cedeze locul din autobuz unui pasager alb. Se întâmpla în martie 1955, în Alabama (SUA). Colvin s-a aflat printre cele cinci femei dintr-un proces federal declanșat în 1956, în urma căruia judecătorii au stabilit că legile privind segregarea rasială în autobuzele din statul Alabama sunt neconstituționale. Cazul a ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite, care a validat decizia judecătorilor locali. Liderii de culoare ai mișcării civile nu au promovat reușita copilei, fiindcă era adolescentă și se temeau că vârsta ei fragedă nu le reprezintă mișcarea așa cum doreau.
S-a născut în orășelul Houlton, la granița dintre Statele Unite și Canada. La vârsta de cinci ani i-a trimis o scrisoare reginei Elisabeta a II-a, în care își exprima admirația față de ea. În noiembrie 1982, în plin Război Rece, i-a scris o depeșă șefului statului sovietic, Iuri Andropov, în care îl întreba dacă vrea să pornească un război nuclear împotriva țării ei și de ce. “Dumnezeu a creat lumea, ca noi să trăim împreună în pace”, scria fetița. Deși nu a primit niciun răspuns, scrisoarea a fost publicată în cel mai puternic ziar sovietic, Pravda. În aprilie 1983, Andropov o asigura, într-o scrisoare răspuns, că țara sa face toate eforturile pentru pace, invitând-o împreună cu părinții într-o vizită în URSS. Samantha a făcut un tur al țării destinat înalților diplomați, fiind și invitata unui interviu al televiziunii de stat, în prime-time. La întoarcerea în țara natală a devenit o celebritate peste noapte. A fost numită “Cea mai tânără ambasadoare a Statelor Unite”, pentru activitățile ei de menținere a păcii mondiale. Din nefericire, și-a pierdut viața la doar 13 ani, în urma unui accident de avion.
S-a născut într-un sătuc din Pakistan. La doar patru ani a fost trimis de familie să lucreze forțat în industria covoarelor pentru plata unei datorii de 16 dolari. Era trezit zilnic în zori și muncea în lanțuri alături de alți copii, 14 ore, șapte zile pe săptămână, cu o pauză de 30 de minute. Avea 1,2 m înălțime și 27 de kg. Iqbal a evadat din sclavie la 10 ani, după ce a aflat că munca forțată fusese declarată ilegală de către Curtea Supremă din țara sa. A fost însă prins de poliție și dus înapoi în fabrică. Băiatul a reușit să scape din nou, alăturându-se unui front de eliberare a victimelor muncii impuse prin violență în Pakistan. A ajutat peste 3000 de copii să-și recâștige libertatea și a ținut discursuri despre sclavia infantilă din întreaga lume. A fost împușcat mortal în satul de baștină, în 1995, la vârsta de 12 ani, după ce se întorsese dintr-o călătorie în Statele Unite. S-a spus că vina îi aparține unui fermier speriat sau că a fost asasinat din pricina influenței sale împotriva fenomenului robiei.
Un copil sud-african care a avut un impact major asupra percepției HIV/SIDA și a efectelor cumplitei maladii asupra omenirii. S-a născut seropozitiv și nu și-a cunoscut niciodată tatăl. O specialistă din domeniul relațiilor publice din Johannesburg, Gail Johnson, l-a adoptat, după ce mama lui nu l-a mai putut îngriji din cauza bolii. În 1997, pe când avea numai opt ani, băiatul și-a exprimat pentru prima dată public opinia împotriva stigmatizării, în urma unui refuz de a fi admis elev al unei școli primare dintr-o suburbie a Johannesburgului, pe motiv că este seropozitiv. Incidentul a cauzat efecte până la cel mai înalt nivel, Constituția Africii de Sud interzicând discriminarea pe criterii medicale, iar școala a revenit asupra deciziei.. Mama biologică a lui Nkosi a murit în același an în care copilul a început cursurile. În 2000, la vârsta de 11 ani, a devenit speaker-ul principal al celei de-a XIII-a Conferințe Internaționale despre SIDA, de unde i-a încurajat pe seropozitivi să vorbească deschis despre boala care îi lovise și să lupte pentru tratament egal.
Născut în 1991, în Kemptville, Canada. Pe când avea șapte ani a aflat că în Continentul Negru copiii sunt nevoiți să parcurgă la pas, zilnic, kilometri întregi pentru a avea acces la apă potabilă. Folosind banii pe care i-a câștigat din sarcinile domestice din familie și fondurile adunate după ce s-a exprimat public în diverse evenimente privind problema apei în Africa, Ryan a reușit să finanțeze construcția primului său puț, într-un sat din nordul Ugandei, în 1999. Apoi, a înființat „Well Foundation”, o organizație ce a contribuit la construcția a 822 de puțuri și a 1025 de latrine, oferind astfel apă proaspătă și igienă unui număr de peste 800.000 de oameni.
A venit pe lume în 1991, într-un cartier sărac din capitala Zambiei, Lusaka. Când avea opt ani, școala la care învăța a fost închisă, după ce majoritatea profesorilor murise de SIDA. Thandiwe a refuzat să rămână fără educație și a condus un grup de 60 de elevi într-o expediție de căutare a unei alte școli. În final, au fost acceptați la Școala Jack Cecup. De atunci, a militat pentru dreptul tuturor copiilor la educație și a contribuit la construirea unor săli de clasă acoperite, în condițiile în care elevii erau nevoiți să învețe sub soarele dogoritor al Africii. În anul 2007, pe atunci în vârstă de 16 ani, Thandiwe a primit Premiul Internațional pentru Pace acordat copiilor și 100.000 de dolari, bani ce urmau să fie folosiți în eforturile ei militante. Le-a vorbit copiilor despre SIDA în școli, biserici, precum și în cartea pe care a scris-o.
Sursă: Totb (Think Outside the Box)