Spania va intra în zona galbenă începând de duminică, 5 septembrie. Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), iar 12 țări au intrat în zona roșie.
Conform hotărârii CNSU, în zona roșie au intrat: Albania, Estonia, Serbia, Liban, Tunisia, Mauritius, Jamaica, Palestina, Belize, Antigua și Barbuda, Suriname și Brunei.
După scăderea incidenței cazurilor de Covid-19, din zona roșie au intrat în cea galbenă: Spania, Maroc și Liechtenstein. Din zona verde au intrat în cea galbenă: Austria, Norvegia, Luxemburg, Bosnia Herțegovina, Vietnam și Emiratele Arabe Unite.
De asemenea, n zona verde au intrat țările: Malta, Finlanda, Andorra, Groenlanda și Bonaire, Saint Eustatius și Saba.

Persoanele care se întorc în România din zona roșie intră în carantină indiferent de rezultatul unui test PCR. Acestea sunt scutite doar dacă sunt vaccinate anti-Covid-19 sau dacă au trecut prin boală.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pe de altă parte, persoanele care se întorc sin zona galbenă scapă de carantină dacă au un test PCR negativ, nu mai vechi de 72 de ore, dacă au trecut prin boală sau dacă sunt vaccinate împotriva coronavirusului.
Carantina durează 14 zile, dar în cazul în care o persoană face un test Covid-19 în cea e-a opta zi, iar rezultatul este negativ, poate ieși în a zecea zi.
Scapă de carantină copiii cu vârste sub 6 ani, fără condiții, precum și cei cu vârste între 6 și 16 ani, doar dacă au un test Covid-19 negativ. La fel se întâmplă și în cazul celor care stau mai puțin de trei zile pe teritoriul României.