Spania a intrat oficial în stare de urgență. Până când va fi în vigoare. Mulți români vor fi afectați

29 10. 2020, 20:52

Statul spaniol a anunțat că intră oficial în stare de urgență. Astfel, măsurile urmează să afecteze inclusiv românii care locuiesc în Spania. Aceste acțiuni au fost stabilite ca urmare a solicitării premierului țării.

Spania, oficial în stare de urgență

Parlamentarii din Spania au aprobat instituirea stării de urgență sanitară până pe data de 9 mai 2021. În cursul zilei de joi, 29 octombrie, deputații spanioli au aprobat prin vot solicitarea expusă de premierul Pedro Sanchez. Acesta cerea intituirea stării de urgență sanitară timp de șase luni pentru întreg teritoriul Spaniei. Acțiunea aceasta ar trebui să frâneze transmiterea accelerată a noului coronavirus, conform AFP, citată de Agerpres. Astfel, românii aflați în Spania vor trebui să respecte noile reguli impuse de autorități.

Starea de urgență a fost decretată duminică pentru o perioadă provizorie de 15 zile și va rămâne în vigoare până pe 9 mai. Datorită acestei noi măsuri se va putea interzice circulația în aproape întregul teritoriu spaniol. De asemenea, vor fi instituite inclusiv interdicții de intrare și ieșire din regiunile spaniole.

Toate aceste noi reguli vin în contextul în care Spania a înregistrat până astăzi peste un milion de cazuri de Covid-19. De asemenea, bilanțul deceselor din statul iberic este de peste 35.000 de persoane, de la debutul pandemiei. Doar la ultima raportare de miercuri, au fost anunțate 19.765 de noi cazuri şi 168 de decese. Cele mai afectate zone din Spania sunt Madrid și Catalonia.

Spaniolii intră în stare de urgență până pe 9 mai 2021

Mai multe partide spaniole critică decizia guvernanților

Având în vedere că Spania beneficiază de autonomie administrativă, regiunile spaniole ar fi putut institui aceste măsuri sanitare, fără un decret al guvernului central. Cu toate acestea, reprezentanții Guvernului spaniol au adoptat noul cadru juridic pentru a nu ajunge în situația anulării restricțiilor în justiție. Acest lucru s-a întâmplat în trecut în Țara Bascilor.

Noile măsuri privesc și interdicția circulației pe timpul nopții. Aceasta este valabilă între orele 23:00 și 6:00, însă poate fi modificată cu o oră în funcție de regiune. Cu toate acestea, interdicția nu se aplică pentru Insulele Canare, o zonă mai puțin afectată de epidemie.

În ciuda situației alarmante din regiune, mai multe partide au adus critici în privința duratei stării de urgență. Totuși, premierul Sanchez a dat asigurări că încearcă să evite un lockdown precum cel din primăvară. Din punct de vedere politic, partidul socialist condus de Sanchez a fost votat în legislativ cu o majoritate de 194 din 350 de voturi. Pe de altă parte, reprezentanții partidului din opoziție (PP) s-au abținut de la decizie.