Sorana Cîrstea a pierdut la Roland Garros, dar a câștigat în dragoste. „Cel mai important cred că este relația sentimentală cu Ion Ion Țiriac”

Gabriel Peneș 07.06.2021, 15:06

Sorana Cîrstea a pierdut la Roland Garros, dar a câștigat în dragoste. Iubita lui Ion Ion Țiriac a pierdut partida din optimi contra slovenei Tamara Zidansek (83 WTA), 6-7, 1-6. Cu toate acestea, jucătoarea de 31 de ani traversează una dintre cele mai faste perioade din carieră. Iar primul antrenor al Simonei Halep crede că explicația pentru rezultatele bune stă și în relația pe care Sori o are cu fiul lui Ion Țiriac.

Sorana Cîrstea a pierdut la Roland Garros, dar a câștigat în dragoste

Sorana Cîrstea a pierdut la Roland Garros, dar a câștigat în dragoste. Iubita lui Ion Ion Țiriac a avut un sezon foarte bun până acum. A bătut-o pe Petra Kvitova la Australian Open, a câștigat turneul de la Istanbul, al doilea titlu WTA din carieră, a ajuns în finală la Strasbourg și a atins optimile marelui turneu parizian. Mai mult, la ora actuală, în clasamentul WTA Live, Sorana a intrat în Top 50, ocupând poziția 45, după ce începuse competiția de la Paris de pe locul 54. Imediat după victoria din turul 3 contra Dariei Kasatkina, românca a mărturisit că, fizic și mental, se simte ca la 20 și-un pic de ani.

Sunt sănătoasă, mă bucur de tenis și cred că joc la cel mai bun nivel. Sunt foarte matură și nu mă las dusă de val. Acum, savurez momentul mult mai mult față de acum 12 ani. Stilul meu de joc e destul de agresiv. Nu stau foarte mult pe teren. Probabil am avut doar două meciuri în carieră de peste trei ore. Stilul acesta cred că mi-a ajutat corpul. Nu mă simt obosită și, de asemenea, am avut noroc și că nu am avut accidentări grave. Acum sunt foarte matură, fac lucrurile corect și mă simt mult mai tânără. La nivelul mental și al corpului, simt că am puțin peste 20 de ani. Vârsta e doar un număr, nu contează”, a spus Sorana Cîrstea, în podcast-ul No Challenges Remaining, în care a fost intervievată de Ben Rothenberg, un faimos comentator de tenis.

Sorana Cîrstea a pierdut la Roland Garros, dar a câștigat în dragoste. „Cel mai important cred că este relația sentimentală cu Ion Ion Țiriac”
Sorana Cîrstea a pierdut la Roland Garros, dar a câștigat în dragoste. „Cel mai important cred că este relația sentimentală cu Ion Ion Țiriac”

„Cel mai important cred că este relația sentimentală cu Ion Ion Țiriac”

Unul dintre cei care au comentat actualele performanțe ale Soranei a fost și Firicel Tomai, primul antrenor al Simonei Halep. Acesta este convins că relația pe care Sorana o are cu Ion Ion Țiriac i-a adus acesteia mult mai multă liniște și stabilitate decât înainte.

Sorana juca extrem de bine de mică. Întotdeauna a vrut să joace un tenis puternic și agresiv. Au fost mai multe motive care au oprit-o de-a lungul timpului, dar ea a căutat mereu jocul ăsta deosebit și agresiv. Trecând peste ani, sunt câteva motive care au ajutat-o și o influențează pozitiv. Cel mai important cred că este relația de prietenie, relația sentimentală cu Ion Ion Țiriac. Cred că i-a dat multă liniște, a ajutat-o să scape de presiune, de multe gânduri. Să ai un om ca Ion lângă tine… nu văd ce probleme n-ar putea să rezolve, în afara unei boli sau ceva de genul ăsta. Are acces la absolut tot ce dorește, atât ca tenis, cât și ca orice informație”, a declarat cunoscutul antrenor la Digi Sport Matinal.

Încă nu se știe exact de când formează Sorana Cîrstea și Ion Ion Țiriac un cuplu. Cert este că acesta e o realitate, chit că e de un an sau de doi. Și mai este clar că există un sentiment puternic între ei. A devenit virală filmarea de la sfârșitul finalei de la Istanbul când o Sorana triumfătoare a vorbit la telefon cu iubitul ei chiar de pe terenul de joc, înainte de premiere.

Da, iubitule! Aşa e! Te iubesc! Eşti viaţa mea! Şi abia aştept să fiu în braţele tale“, a spus Sorana Cîrstea, în timpul convorbirii telefonice, cu zâmbetul pe buze, conform adevarul.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe