EXCLUSIV

Sofia Vicoveanca i-a cerut ajutorul lui Adrian Streinu-Cercel, înainte de a pleca în Kenya. Ce sfat a primit artista de la celebrul medic EXCLUSIV

Alexandru Catalan 24.01.2022, 22:24

Sofia Vicoveanca a revenit recent din Kenya, vacanță în care a fost alături de fiu și de nepoată. Dar, înainte de a pleca în Africa, artista a apelat la ajutorul vestitului medic Adrian Streinu-Cercel: „M-a povățuit să fac tratament împotriva malariei!”, ne-a declarat ea, pentru impact.ro.

Sofia Vicoveanca i-a cerut ajutorul lui Adrian Streinu-Cercel

Cântăreața de muzică populară Sofia Vicoveanca nu se află la prima vacanță pe tărâm african: ”Am mai fost în Africa, în urmă cu 57 de ani. Pe vremea aceea fusesem în turneu cu Ansamblul și trecusem prin Congo, Zair, Nigeria și Ghana, așa că aveam oarece experiență. De data asta am acceptat propunerea surprinzătoare venită din partea fiului meu, Vlad, și a nepoatei mele. Și nu regret absolut deloc”, ne-a mărturisit marea artistă, pentru impact.ro.

La cei 80 de ani săi, îndrăgita solistă de muzică populară știa că trebuie să facă un tratament medical, înainte de a decola spre țările calde: „Am luat special legătura cu domnul doctor Adrian Streinu-Cercel și i-am spus cine sunt și ce vreau. Foarte amabil, el m-a povățuit spre ce tratament să înclin, unul împotriva malariei. Așa se face că am luat ceva medicamente pentru combaterea acestei boli, iar tratamentul îl închei zilele astea, la o perioadă de câteva zile după revenirea acasă! Sunt foarte bine și nu cred că vor exista probleme”, își exprimă ea bucuria.

Sofia Vicoveanca i-a cerut ajutorul lui Adrian Streinu-Cercel
Sofia Vicoveanca i-a cerut ajutorul lui Adrian Streinu-Cercel

„Am fost în vacanță doar în sandale, dar ghizii nu m-au certat prea tare!”

A existat însă și un mic amănunt care i-a mai estompat bucuria unui safari de neuitat. Este vorba despre faptul că a plecat doar cu o pereche de sandale, încălțăminte care nu e deloc recomandată pentru un asemenea gen de excursie în junglă.

„Am avut mare noroc cu niște ghizi foarte buni și pricepuți, nu m-au certat prea tare. Dar a trebuit să-mi feresc picioarele de tot felul de amenințări, și din partea unor mici animale, și din partea vegetației”, spune Sofia Vicoveanca.

Ea susține că a avut parte de cel puțin două întâlniri emoționante: „Am întâlnit un exemplar absolut superb de girafă. Care m-a lăsat fără replică. Avea un gât atât de lung, încât pot să spun că ajungea la înălțimea unui bloc cu șase etaje de prin părțile noastre. Nu am văzut și nici nu cred că o să mai văd așa ceva! Apoi, am avut parte de o întâlnire cu o turmă de elefanți. Iar unul dintre ei, probabil mai curios, s-a apropiat de mașina noastră. Am ieșit prin chepengul mașinii și am început să-i vorbesc. În limba română, desigur! Și foarte calm. Ei bine, oameni buni, elefantul s-a oprit și m-a ascultat cu multă atenție o vreme. Ceva din vocea mea calmă i-a atras atenția. De unde am înțeles că până și animalele pun preț pe vorbele oamenilor. Totul e să știi cum să le vorbești. Că dacă te răstești, nici ele nu te ascultă!”.

Deși nu a stat nici măcar un minut la plajă, Sofia Vicoveanca tot s-a bronzat, lucru care a derutat-o puțin. Iar acum a revenit la Suceava, orașul ei de suflet, unde totul e alb, acoperit de zăpadă.

„Excursia asta mi-a umplut sufletul de bucurie! Atât de mult încât mi-am propus să încerc să le mai propun oamenilor încă ceva aparținând Sofiei Vicoveanca. Că or fi cântece noi sau vreo carte de poezii, încă nu știu. Dar sigur voi reveni cu ceva pentru fanii mei de peste tot!”, ni s-a mai confesat artista.

Urmăriți Impact.ro și pe