Smiley, secrete emoționante din viața cu Gina Pistol. ”Nu i s-a dat nicio șansă să rămână gravidă”. Replica pe care i-a dat-o artistul

Iancu Andreea, Diana Timișoreanu 25.05.2021, 15:14
Smiley, secrete emoționante din viața cu Gina Pistol. ”Nu i s-a dat nicio șansă să rămână gravidă”. Replica pe care i-a dat-o artistul

Smiley se bucură de una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Dincolo de cariera de succes, producătorul trăiește minunea apariției primului său copil, alături de Gina Pistol. Prezentatoarea de la Chefi la Cuțite și artistul au trecut însă prin momente dificile înainte de a o putea ține în brațe pe micuța Josephine. Smiley a recunoscut în cadrul unui interviu online secrete emoționante din viața cu Gina Pistol. Cei doi proaspeți părinți sunt copleșiți de sentimente intense după ce vedeta a reușit să aducă pe lume cu bine primul său copil, în ciuda dificultăților.

Secrete emoționante din viața lui Smiley cu Gina Pistol

În urmă cu aproape un an de zile, Smiley și Gina Pistol aflau că urmează să devină părinți. Cei doi au ținut însă în secret această veste pentru a se asigura că sarcina decurge bine. Totuși, luni de zile, Smiley și Gina au păstrat aceste secrete emoționante din viața lor din pricina avertismentelor medicilor. Gina Pistol chiar a fost surprinsă de faptul că a putut rămâne însărcinată, după ce specialiștii nu i-au dat nicio șansă să devină vreodată mamă. Cel care a păstrat calmul în relație a fost chiar Smiley, care a asigurat-o pe partenera sa că trebuie să aibă încredere că minunea se va întâmpla.

A fost dorit, dar nu a fost planificat! Ginei nu i s-a dat nicio șansă să rămână gravidă și eu i-am spus atunci când mi-a zis treaba asta: ‘Ai răbdare! Nu e după noi! Dacă este să se întâmple se va întâmpla! Și cred că atunci nu m-a crezut. Și lucrurile s-au așezat într-un moment în care ea fost pregătită pentru asta, că ea este dătătoarea de viață. Femeile au fost alese să dea viață, ele au drept de viață și de moarte, a mărturisit Smiley în cadrul podcastului lui Mihai Morar, Fain și Simplu.

Smiley a dezvăluit secrete emoționante din viața cu Gina
Smiley, la podcastul lui Mihai Morar

„Lucrurile s-au așezat atât de bine, de natural, încât nu mai văd viața altfel”

Dincolo de faptul că el este sprijinul Ginei, Smiley recunoaște că venirea pe lume a primului său copil a avut loc exact la momentul potrivit. De altfel, artistul este de părere că întreaga relație cu frumoasa prezentatoare de la Antena 1 a decurs treptat și natural, astfel încât cei doi nu mai văd viața unul fără celălalt.

A venit într-un moment în care eu eram în pauză, nu am mai fost plecat, nu am mai fost solicitat să nu am timp să trăiesc asta. Vreau să îmi iau atestat de tată! (…) E o chestie pe care Dumnezeu a îngăduit să o trăiesc și vreau să trăiesc fiecare lucru în parte. Legătura mea cu Gina s-a construit caramidă cu cărămidă, fără așteptări prea mari… Lucrurile s-au așezat atât de bine, de natural, încât nu mai văd viața altfel, a mărturisit Smiley.

Smiley a dezvăluit secrete emoționante din viața cu Gina
Primele momente alături de fiica lor au fost extrem de emoționante

Ce a simțit artistul când și-a ținut fiica pentru prima oară în brațe

Smiley a dezvăluit mai multe secrete emoționante din viața cu Gina Pistol și de noul membru al familiei, micuța Josephine. Pe lângă faptul că cei doi părinți se străduiesc să se ocupe de toate detaliile care ar putea să o ajute pe copilă să crească armonios, având un întreg ritual care include muzica, sentimentele care îl încearcă pe artist de fiecare dată când își privește copilul sunt greu de descris. Inclusiv prima oară când Smiley a ținut-o în brațe pe fiica sa a fost un moment extrem de emoționant, dar care l-a făcut să înțeleagă că micuța era exact bucățica de puzzle care îi lipsea din viață.

Atunci când am ținut-o pentru prima dată în brațe, am rămas șocat că toate temerile mele au dispărut într-o fracțiune de secundă. Cumva era ceva care îmi lipsea și doar s-a atașat trup și suflet de tine. Nu ai cum să o dai în bară. Dacă ai grijă de tine, dacă iubești ceea ce ești tu, nu ai cum să nu iubești ceea ce face parte din tine. Mulțumesc în fiecare zi că trăiesc asta și că mi s-a îndeplinit și dorința asta! Cred că toate se întâmplă atunci când ești pregătit să le primești, a mai spus Smiley.

Urmăriți Impact.ro și pe