Lucrurile nu stau deloc bine la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, unde s-a decis ca toți pacienții să fie testaţi pentru depistarea SARS-CoV-2, iar în funcţie de simptomatologie, unii dintre aceștia să fie testaţi chiar şi pentru gripă. Anunțul a fost făcut luni de către managerul unităţii medicale, Angela Nicolae.
„Începând de astăzi, funcţionează punctul de triaj UPU, unde sunt testaţi cu teste rapide pentru depistarea SARS-CoV-2 toţi pacienţii care se prezintă la UPU. Totodată, în funcţie de simptomatologie, pacienţii sunt testaţi şi pentru gripă, cu test rapid”, a spus Angela Nicolae.
Însă aceasta nu este singura măsură preventivă luată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Ulterior s-a decis suspendarea vizitelor la pacienţii din secţiile cu risc (Cardiologie, Neurologie, Pediatrie, Medicală, Psihiatrie, Chirurgie Generală), precum și reducerea duratei vizitei la pacient la 15 minute pentru restul secţiilor, cu excepţia ATI.
În plus, la spitalul din Slatina s-a luat decizia să fie reintrodusă şi obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Managerul SJU Slatina a ținut să precizeze că în prezent nu a fost depăşită capacitatea maximă a vreunei secţii, însă secţiile Pediatrie şi Boli Infecţioase sunt mai aglomerate decât în alte perioade.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
În plus, la Pediatrie sunt ocupate 37 de paturi din cele 60 câte are secţia, conform purtătorului de cuvânt al SJU Slatina, medicul Emilian Postelnicu.
„Şi la Boli Infecţioase mai sunt încă paturi disponibile. Referitor la cazurile de COVID-19 şi gripă, sunt internaţi 12 bolnavi cu gripă şi 18 bolnavi cu COVID-19, dintre care trei cu stare generală gravă”, a mai spus Emilian Postelnicu.
Medicul Mihai Craiu a ținut să vină cu sfaturi utile pentru elevi, părinți și profesori, după ce au fost reluate cursurile chiar dacă ne aflăm în plină creștere a cazurilor de infecții respiratorii, inclusiv de gripă, fiind considerată cea mai mare din ultimii 10 ani.
Astfel că insistă pe respectarea recomandărilor, dar și pe aerisirea frecventă a sălilor de clasă și purtarea măștii de protecție.
„O creștere masivă a numărului de cazuri de gripă, cea mai mare din ultimii 10 ani. Creștere care se asociază cu o suprasolicitare a sistemelor medicale și cu o accentuare a ratei spitalizărilor. Copiii, mai ales cei sub 5 ani, reprezintă principala grupă de vârstă la care se observă un număr mare de spitalizări. Abia pe locul doi sunt seniorii cu vârste peste 65 ani.
Iar sezonul acesta, creșterea numărului de spitalizări la copil, ca urmare a complicațiilor gripei, a apărut foarte repede față de anii trecuți (încă din noiembrie 2022) și a urcat la cote alarmante”, a spus medicul Mihai Craiu și dă drept exemplu situația alarmantă din SUA și Canada, UE și Marea Britanie.