Singura țară din lume care sărbătorește Crăciunul în luna iulie. Care este motivul

Mihai Roșoiu 01.11.2020, 13:26
Singura țară din lume care sărbătorește Crăciunul în luna iulie. Care este motivul

O singură țară din lume sărbătorește Crăciunul în luna iulie. De fapt vorbim despre un stat-continent, iar motivul acestei sărbători e cât se poate de logic. Luna denumită generic Cuptor, este cea mai potrivită pentru un asemenea eveniment. Nu în Europa sau America, ci tocmai la Antipozi. Aici, cele mai scăzute temperaturi sunt înregistrate în luna iulie.

Aceeași țară sărbătorește de două ori Crăciunul

Australia e o țară favorizată, dacă ne gândim la faptul că în fiecare an, majoritatea oamenilor de aici sărbătoresc Crăciunul de două ori pe an. Obiceiul durează de ani buni și s-a împământenit din motive de vreme.  În luna decembrie, când toți creștinii sărbătoresc nașterea Domnului, căldurile sunt aproape insuportabile la Antipozi.

Așa cum se întâmplă și în alte părți ale lumii, decembrie este una dintre cele mai călduroase luni de peste an. Fiind parte a Imperiului Marii Britanii, Australia respectă obiceiurile britanice, însă, au decis să schimbe puțin datina. Mai exact, să sărbătorească Crăciunul atunci când vremea e mai friguroasă. Clima de la Antipozi e diferită mult față de cea de pe bătrânul continent. În luna iulie, când europenii se topesc din cauza căldurilor, australienii suferă de frig. Așa că au luat decizia să mai introducă un Crăciun la jumătatea anului.

Atmosferă de poveste in plina vara
Atmosferă de poveste in plina vara

Așa că niște minți luminate au organiza Yulefest. În traducere, sărbătorile din iulie sau Crăciunul din iulie. Profitând de temperaturile scăzute din acea perioadă, australienii se bucură de o sărbătoare de iarnă. Se beau băuturi calde, se întâlnesc cu prietenii sau familia, fac schimb de cadouri. Întocmai ca la un Crăciun obișnuit.

Oamenii se bucură la fel cum o fac la Nașterea Domnului Iisus. Cu fripturi gustoase, cu degustări de vin în fața șemineului. Tot ce e necesar pentru o sărbătoare reușită. Astfel, australienii reușesc să intre în atmosfera de Crăciun și să trăiască aceleași sentimente cu cele trăite de europeni.

Adevăratul Crăciun se sărbătorește la plajă cu bere rece

Și cum datinile de peste an trebuie sărbătorite și ele, locuitorii Australiei mai serbează o dată Crăciunul pe 25 decembrie. Numai că în acel moment, ceea ce se petrece la Antipozi nu prea mai are legătură cu esența evenimentului. Cei mai mulți locuitori ai țării-continent migrează spre plaje și petrec cu bere și mâncăruri ușoare.

Fructele de mare iau locul fripturilor delicioase, iar băturile calde sunt înlocuite de răcoritoare și înghețată.

Concluzia e simplă. Singura țară din lume care sărbătorește Crăciunul în luna iulie a găsit o soluție pentru a satisface și cele mai pretențioase gusturi ale propriilor cetățeni.

Urmăriți Impact.ro și pe