Sindicatul Europol acuză: ”Polițiștii de la Rutieră, obligați de șefi să aplice amenzi”. Se cere ”normă”

21 09. 2022, 12:20

Sindicatului de poliție Europol a semnalat, miercuri, pe o rețea de socializare, faptul că la nivelul poliției rutiere a fost declanșată o acțiune de intimidare a agenților rutieri care aplică avertismente. Polițiștii sunt obligați să aplice doar amenzi. Practic se poate vorbi de „normă obligatorie”.

Sindicatul Europol se revoltă

Sindicaliștii consideră că în această situație este afectată independența agentului constatator. Aceștia exemplifică prin faptul că Șeful Brigăzii Autostrăzi din cadrul IGPR a semnat o adresă prin care le cere polițiștilor rutieri de la nivelul acestei structuri, să „argumenteze” motivul pentru care au aplicat avertisment și nu amendă.

”În Poliția Română tocmai a fost declanșată o amplă acțiune de intimidare a polițiștilor rutieri care aplică „AVERTISMENT”. Este pentru prima dată când se admite, ÎN SCRIS, faptul că polițiștii sunt obligați să aplice amendă, indiferent de circumstanțe, cu afectarea gravă a independenței agentului constatator care este singurul în măsură să aprecieze asupra faptei constatate.

Șeful Brigăzii Autostrăzi din cadrul IGPR semnează o adresă prin care le cere polițiștilor rutieri de la nivelul acestei structuri, să „argumenteze” motivul pentru care au aplicat AVERTISMENTE într-un demers fără precedent de a-i determina, subliminal, să acorde doar amenzi.

Mai rămâne doar să stabilească concret și „indicatorii de performanță cantitativi” sau în traducere liberă NORMA DE AMENZI.
Solicităm tuturor polițiștilor care lucrează la nivelul structurilor de Poliție Autostrăzi să nu dea curs acestei „mizerii” de adrese sau să consemneze în raport faptul că toate sancțiunile au fost aplicate cu respectarea OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor”, se precizează în postarea de pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.

Amenințări, intimidări și poziție de forță

 

Sindicatul Europol a sesizat în dese rânduri abuzurile pe care șefii din poliție la fac la adresa subalternilor.

În acest sens a fost evidențiat comportamentul de „manager” în Poliția Română a adjunctului IPJ Caraș Severin care i-a strigat, zilele trecute, unui subordonat: „mă urc pe tine… ”. Amenințări, intimidări și poziție de forță, exact elementele prevăzute de lege în cazul hărțuirii morale la locul de muncă „mobbing”.