Simona Halep primește ajutor de unde se aștepta mai puțin. Cine vine să o apere în scandalul de dopaj
Simona Halep primește ajutor de unde se aștepta mai puțin, după ce a fost testată pozitiv la o substanță interzisă și riscă să fie suspendat din tenis timp de 4 ani de zile! Jucătoarea de tenis din România nu are de gând să stea cu mâinile-n sân, ci este hotărâtă să-și demonstreze nevinovăția în instanță.
Simona Halep primește ajutor de unde se aștepta mai puțin
Așadar, Simona Halep se pregătește pentru bătălia vieții sale. Vrea să dovedească în instanță că este nevinovată și că substanța interzisă la care a fost testată pozitiv după turneul US Open a ajuns în corpul ei din greșeală. Rămâne de văzut cum va face asta marea sportivă, însă se pare că are un aliat.
Chiar dacă nu s-au înțeles întotdeauna bine, se pare că fostul preparator fizic al Simonei Halep, Teo Cercel, este gata să jure pe biblie în fața judecătorilor că sportiva din România nu s-ar fi dopat niciodată cu bună știință. Cei doi au colaborat în mai multe rânduri.
Teo Cercel a fost dat afară de Simona Halep în luna august
Ultima colaborare dintre Simona Halep și Teo Cercel s-a încheiat în luna august, imediat după turneul US Open unde sportiva din România a fost învinsă încă din primul tur, după care a fost testată pozitiv la substanța Roxadustat, interzisă în sport.
Cercel a fost dat afară, deoarece antrenorul Simonei Halep, Patrick Mouratoglu, nu acceptă în echipa sa decât oameni din propriul său staff, astfel că Simona a fost nevoită să renunțe la el. Se știe că atâta timp cât Teo Cercel s-a ocupat, ani de zile, de medicamentația fostului număr 1 mondial, aceasta nu a avut nicio problemă, deși a fost supusă la peste 100 de controale anti-doping în ultimii ani. Acum, însă, se pare că Simona Halep i-ar fi propus lui Teo Cercel să spună adevărul în instanță, iar acesta ar fi acceptat fără să stea pe gânduri.