Simona Florescu, declaraţie şoc la o lună de la moartea lui Dichiseanu. Ce se întâmplă în familia regretatului actor

Ana Anitoiu 18.06.2021, 18:25

Simona Florescu a făcut o declaraţie uimitoare la o lună de la moartea lui Ion Dichiseanu. Soția regretatului actor a dezvăluit ce lucruri stranii s-au întâmplat în familia ei în ultima vreme, precum și ce își dorește să se întâmple în următoarea perioadă.

Simona Florescu, despre ce se întâmplă în familia lui Dichiseanu

La o lună de la decesul lui Ion Dichiseanu, Simona Florescu a observat câteva lucruri stranii. De exemplu, un pescăruș se prezintă la concertele ei de pe litoral, în fiecare seară. Pasărea se așază pe o umbrelă aflată în apropiere și nu se clintește până la finalul recitalurilor.

”Marea şi pescăruşul acela îmi trezesc nişte amintiri tulburătoare. Lui Ion Dichiseanu îi plăcea foarte tare marea. Mai bine de 15 ani, din 1990 până în 2006, mergeam vară de vară la mare. Mereu la Mangalia, fiindcă soţul meu avea nevoie de împachetări cu nămol, ca urmare a consecinţelor meseriei sale de artist. Ei bine, Dichi stătea ore întregi, de cele mai multe ori, pe balconul camerei de hotel, să privească şi să asculte marea!”, a explicat Simona Florescu, potrivit playtech.ro.

Simona Florescu, declaratie soc la o luna de la moartea lui Dichiseanu. Ce se intampla in familia regretatului actor
Simona Florescu si Ion Dichiseanu

Întâmplări greu de explicat pentru familia lui Ion Dichiseanu

Prezența pescărușului la recitalurile ei nu este singurul lucru straniu pe care Simona Florescu l-a observat în ultima vreme. Femeia a povestit alte două întâmplări greu de explicat ce s-au petrecut după decesul lui Ion Dichiseanu.

”Ne-am trezit la trei dimineaţa că televizorul se aprinde singur. Şi asta nu s-a întâmplat o singură dată. Or, ora trei dimineaţa e ora la care împreună cu fiica noastră, Ioana, ne-am rugat zile întregi pentru sănătatea celui drag nouă, pe când el se afla internat în spital. Apoi, tranzistorul pe care Dichi l-a avut lângă el la spital a început să funcţioneze, deşi era dat pe , acasă. Totul s-a petrecut ca printr-o minune, ca şi cum, cred eu, Dichi, ar fi vrut să ne spună ceva”, a mai spus Simona Florescu.

Ce își dorește Simona Florescu

În acest context, Simona Florescu își dorește să primească un semn din care să înțeleagă faptul că Ion Dichiseanu și-a găsit liniștea. Femeia s-a întrebat alături de fiica ei dacă nu cumva regretatul actor ar vrea să le transmită ceva prin intermediul întâmplărilor stranii din ultima perioadă.

”Schimbând puţin registrul, vorbeam recent cu Ioana şi ne gândeam amândouă dacă tata nu ar vrea să ne spună ceva. Exact ca-n filmul în care cei din altă lume încercau să comunice cum puteau cu cei rămaşi acasă. De aceea mă rog ca acum să ştiu, să primesc un semn că şi el e bine, acolo unde este!”, a adăugat ea.

Simona Florescu nu își poate alina dorul de Ion Dichiseanu

Artista a mai spus că încă are zile în care așteaptă să vorbească cu Ion Dichiseanu, să râdă împreună, deși știe că acest lucru nu mai este posibil. Simona Florescu trece printr-o perioadă foarte dificilă. Înainte de a muri îndrăgitul actor a decedat și tatăl ei.

”E foarte greu. Gândiţi-vă, mi-am pierdut mai întâi tatăl şi apoi soţul, totul în mai puţin de şase luni. În noiembrie, anul trecut, a plecat mai întâi tata. Apoi, în mai, pe neaşteptate, şi Dichi. Şi spun pe neaşteptate fiindcă chiar nimeni dintre noi nu se aştepta la un asemenea deznodământ! Sunt mai mult legată de Dichi al meu decât de tata. La tata acasă am stat 18 ani, la Dichi, aşa cum obişnuia el să mă alinte, 23 de ani şi ceva mărunţiş!”, a mai spus ea.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...