EXCLUSIV

Sfatul preotului pentru Marina Almășan, dupa moartea lui Victor Socaciu. „Cândva, l-a iubit” EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 28.12.2021, 17:31
Sfatul preotului pentru Marina Almășan, dupa moartea lui Victor Socaciu. „Cândva, l-a iubit” EXCLUSIV

Vedeta TVR Marina Almășan, fosta soție a lui Victor Socaciu, solistul care ieri s-a stins din viață, a menționat că nu știe dacă va merge, joi, la înmormântare, din cauza neînțelegerilor grave pe care le-au avut în ultimii ani, chiar și după divorț. E de condamnat că nu participă la funeralii și că nu îl iartă nici după moarte? Preotul Mirea Virtejanu, care slujește în Parohia ”Acoperământul Maicii Domnului”, din București, îi dă câteva sfaturi Marinei, pentru a-și găsi liniștea sufletească.

Sfatul preotului pentru Marina Almășan, dupa moartea lui Victor Socaciu

Marina Almășan și Victor Socaciu s-au iubit cu patos, vreme de 16 ani, dar, după divorț, nu au rămas în relații bune nici măcar de dragul fiului lor, Victoraș. Ieri, la aflarea veștii că fostul ei soț s-a stins din viață, vedeta TVR ne-a declarat: ”Personal, nu știu dacă mă duc la înmormântare, sunt într-o cumpănă… m-am sfătuit cu George (n.r. Cornu). Am fost și 16 ani împreună, dar am avut totuși diferențe… așa urât s-a terminat totul… Victor va merge la înmormântare”, a mărturisit Marina Almășan pentru Playtech.ro

În timp ce unii au condamnat-o pe Marina Almășan că stă pe gânduri dacă să participe la înmormântarea lui Victor Socaciu, cu care, cândva, a împărțit și bucurii, alții îi dau dreptate. Contactat de reporterii impact.ro, preotul Mirea Virtejanu, care slujește în Parohia ”Acoperământul Maicii Domnului”, din Rahova, ne-a vorbit despre această situație delicată. Acesta îi dă câteva sfaturi de suflet Marinei, pe care o cunoaște, și la adresa căreia are numai cuvinte de laudă.

Sfatul preotului pentru Marina Almasan, dupa moartea lui Victor Socaciu
Sfatul preotului pentru Marina Almasan, dupa moartea lui Victor Socaciu

„Cândva, l-a iubit”

”Dacă participă sau nu la înmormântare, ține de fiecare, este treaba lor, nu poate să îi impună nimeni nimic. Poate că se află într-o relație de dușmănie cu actuala soție, nu știm care e situația, și Marina nu vrea să fie o situație neplăcută, când se vor întâlni. Pe doamna Almășan o știu, e cu mult bun-simț, o femeie echilibrată. Dacă nu poate merge la înmormântarea lui Victor Socaciu, ar fi bine să îl poarte în suflet, în rugăciune, să îl ierte. Cândva, l-a iubit, e bine să se roage pentru sufletul lui”.

Preotul Mirea Virtejanu ne-a mai spus și ce se întâmplă cu sufletul omului, timp de 40 de zile: ”Sfinții părinți spun că, după trei zile, sufletul este luat de îngeri si dus până la 9 zile în Rai, apoi, până la 40 de zile, în Iad. E dus mai întâi să vadă Raiul, ca să regrete ce a pierdut, dacă va rămâne în Iad. În ziua 40, sufletul se prezintă în fața lui Dumnezeu și va primi locul unde va sta. Sufletul nu va mai avea treabă cu ce e pe pământ, va răspunde doar pentru faptele sale”.

Marina Almășan, în război cu ultima soție a lui Victor Socaciu. Copiii lui nu au fost anunțați că artistul se afla în pragul morții

După decesul lui Victor Socaciu, Marina Almășan îi aduce acuzații grave Brândușei Simion, ultima soție a artistului: „Victor e trist și luat prin surprindere. Taică-su a stat o lună în spital și copiii nu au știut nimic, nu au fost anunțați. Este nedrept să nu li se spună să poată veni să-l vadă. Femeia aia e și ea mamă de copii, ar fi trebuit să se gândească la faptul că copiii au dreptul să-și vadă părintele la despărțire”, a declarat Marina Almășan pentru impact.ro

Marina Almășan a postat, ieri, pe contul personal de Facebook o imagine de familiei, alături de Victor și de fiul lor, din vremea când formau o familie fericită, dar și un mesaj.

„Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale. Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare, la venirea pe lume. Îi vor și ne vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica. Drum lin spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea. Fiul nostru, Victor Socaciu, va continua să-ți poarte numele. Și dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici, de pe pământ… Îți mulțumesc pentru cântecul pe care, cândva, într-o altă viață, mi l-ai dăruit”.

Regretatul artist Victor Socaciu va fi înmormântat, joi, în comuna Cornu. A fost ultima lui dorință

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Victor Socaciu a fost depus la Sala Palatului, acolo unde prietenii apropiați și toți cei care l-au apreciat își pot lua adio de la artist.  Brândușa, ultima soție a lui Victor, a postat pe conturile sociale un mesaj sfâșietor.

„N-ai vrut să pleci, dar cerul te-a vrut mai mult ca mine/Să-ți cauți loc, iubire, de-a pururi printre stele/Iar dacă iarna asta vreo știre îți mai vine/Sunt eu care te caut, Iubirea vieții mele/. Înmormântarea va avea loc joi, la ora 12.00, la Cornu, pentru că asta a fost ultima lui dorință, a fost locul unde ne-am petrecut cei mai frumoși ani împreună, acolo a vrut să fie înmormântat. Eu mi-aș fi dorit și poate și copiii lui să fie înmormântat la Bellu, dar dacă asta a fost ultima lui dorință eu nu-mi permit să o încalc nici măcar cu gândul”, a spus Brândușa Simion.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...