Serena Williams şi-a făcut soţul de ruşine. Alexis Ohanian, gafă de zile mari despre jucatoarea de tenis: „Părăseşte-l azi”

Stan Filon 26.02.2021, 14:11
Serena Williams şi-a făcut soţul de ruşine. Alexis Ohanian, gafă de zile mari despre jucatoarea de tenis: „Părăseşte-l azi”

Serena Williams și-a făcut soțul de rușine pe Internet! Chiar dacă este cel mai înfocat admirator al soției sale, Alexis Ohanian se pare că nu prea se concentrează în timpul meciurilor pe care Serena Williams le desfășoară. Altă explicație nu este pentru ceea ce urmează.

Serena Williams şi-a făcut soţul de ruşine

Alexis Ohanian se pare că în timpul meciurilor diputate de soția sa este cu gândul în altă parte, poate la ce replică acidă să-i mai ofere lui Ion Țiriac, deoarece zilele trecute și-a întrebat soția dacă execută cumva backhandul cu două mâini.

Cea care a făcut public acest amănunt a fost chiar Serena Williams, care și-a făcut soțul de râs, după ce a postat totul pe rețelele de socializare. ”Alexis Ohanian tocmai m-a întrebat dacă execut backhandul cu două mâini”, a scris Serena Williams, pe Twitter.

Serena Williams si-a facut sotul de rusine
Serena Williams si-a facut sotul de rusine

„Părăseşte-l azi!”

Postarea fostului număr 1 mondial s-a viralizat pe Internet. A strâns rapid o sumedenie de comentarii, like-uri şi repostări. Cei mai mulți dintre internauți s-au tăvălit pe jos de râs. Unul chiar i-a transmis un mesaj Serenei Williams în care îi spune: „Părăseşte-l azi!”. Chiar și Alexis Ohanian a râs cu lacrimi la acest comentari.

„Era scris pe spatele unui card, iar eu mi-am dat seama că nici măcar nu am remarcat că e un backhand cu două mâini”, a replicat Alexis Ohanian. Serena Williams va intra, mai mult ca sigur, în istorie pentru cele mai puternice backhanduri cu două mâini din tenisul feminin. Este ca o semnătură a celebrei jucătoare de tenis, însă acest detaliu i-a ”scăpat” chiar alesului inimii sale.

Alexis Ohanian este foarte atent în afara terenului de tenis. L-a făcut cu ou și cu oțet pe Ion Țiriac, după ce acesta a spus că Serena Williams ar trebui să se retragă din tenis. Scandalul s-a reaprins după ce Serena Williams a învins-o în urmă cu o săptămână pe Simna Halep la Australian Open. ”E bine că nimeni nu-l bagă în seamă pe rasistul, sexistul şi clovnul Ion Ţiriac”, a scris Alexis Ohanian, pe Twitter.

Război deschis cu Ion Țiriac

Familia Țiriac a replicat și ea imediat. Chiar fiul lui Ion Țiriac i-a transmis o scrisoare deschisă soțului Serenei Williams prin care a cerut mai multă decență atunci când se vorbește despre Ion Țiriac.

”Am citit mesajul postat de dumneavoastră pe Twitter cu dezgust și refuzând să cred că este adevărat ce ați scris. Numele Țiriac are o tradiție de 70 de ani în lumea sportului și domnul la care vă referiți a scris câteva capitole importante care au contribuit la cartea tenisului în aceste decenii. De la jucător, la antrenor, la manager, la promotor de turnee, persoana respectată despre care vorbiți de rău cu acești termeni degradanți a fost și încă este, la vârsta de 82 de ani, unul dintre cei mai vocali susținători ai acestui sport”, este un pasaj din mesajul adresat lui Alexis Ohanian.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...