Secretul lui Vladimir Putin a ieșit la iveală. Ce ar fi făcut pentru Donald Trump în urmă cu doar câțiva ani

Andreea Grecu 18.07.2021, 21:46
Secretul lui Vladimir Putin a ieșit la iveală. Ce ar fi făcut pentru Donald Trump în urmă cu doar câțiva ani

Secretul lui Vladimir Putin a ieșit la iveală. În urmă cu doar câțiva ani, președintele Rusiei i-a făcut o favoare lui Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii.

La câțiva ani după eveniment, secretul lui Putin a ieșit la iveală. Potrivit publicației The Guardian, Putin a susținut pe 22 ianuarie 2016  o reuniune cu directorii serviciilor secrete ruse pentru a autoriza o operațiune care să-l ajute pe Trump să câștige alegerile.

Vladimir Putin, care-l consideră pe Donald Trump „instabil mental” a dorit să profite de acest lucru pentru a crea „conflicte sociale” în Statele Unite și erodarea influenței Casei Albe pe plan internațional.

Vladimir Putin a autorizat serviciile secrete ruse să-l susțină pe Donald Trump

Documente de la Kremlin citate de cotidianul The Guardian relevă faptul că Vladimir Putin a autorizat personal operațiunea serviciilor secrete pentru a-l susține pe Donald Trump să câștige alegerile în 2016.

Potrivit unui raport al reuniunii, Putin le recomanda agențiilor secrete ruse să apeleze la „toate capacitățile posibile” pentru ca Donald Trump să câștige alegerile din 2016.

Astfel, cele trei servicii secrete ruse au fost puse să identifice modalități practice pentru a-l susține pe Donald Trump să câștige alegerile.

Departamentul de analiză al președinției ruse a emis un raport în care recomandă folosirea „întregii forte posibile” pentru asigurarea victoriei președintelui Trump.

Analiștii ruși i-au făcut lui Donald Trump o scurtă descriere a profilului psihologic care a fost adăugata în raport. Donald Trump este descris ca fiind „un individ impulsiv, instabil mintal şi dezechilibrat, care suferă de un complex de inferioritate”. Rusia a profitat de aceste caracteristici ale fostului președinte SUA deoarece era văzut drept „candidatul cel mai promițător”, iar victorie sa „va conduce la o destabilizare a sistemului socio-politic al SUA”, se mai arată în documentele de la Kremlin.

Secretul lui Vladimir Putin a ieșit la iveală

Autoritățile americane atestă că totul este adevărat

Acuzațiile aduse Rusiei sunt reale, susțin autoritățile americane. Acestea au stabilit că Rusia a fost direct implicată în alegerile desfășurate în SUA în 2016, ajutându-l pe Donald Trump să câștige.

Pe de altă parte, jurnaliștii britanici nu au precizat cum au făcut rost de documentele de la Kremlin, care par să reprezinte o scurgere serioasă și foarte neobișnuită de informații. Cu toate acestea, jurnaliștii susțin că documentele sunt în posesia serviciilor secrete occidentale de multe luni, timp în care au fost analizate cu atenție.

Mai mult, publicația britanică informează ca a arătat documentele unor „experți independenți” iar aceștia cred că sunt autentice.

Rusia neagă toate acuzațiile: “O mare ficțiune”

În ciuda documentelor invocate de cotidianul The Guardian, președinția Rusia neagă toate acuzații, afirmând că o astfel de reuniune nu ar fi avut loc, susținând că totul este “o mare ficțiune”.

The Guardian a contactat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru a cere mai multe informații despre document. Acesta a negat informațiile susținând că totul este doar o “mare ficțiune”.

Publicația The Guardian mai afirmă că în respectivele documente există informații despre Donald Trump din timpul vizitelor neoficiale pe teritoriul Rusiei. În urma acestor vizite Rusia ar fi obținut materiale compromițătoare Donald Trump.

In raportul realizat de analiștii ruși sunt trecute mai multe puncte slabe ale Statelor Unite, printre care falia tot mai adâncă dintre stânga şi dreapta, starea mass-media sau creșterea sentimentului anti-establishment în perioada administrației Barack Obama.

Deși numele lui Hillary Clinton, adversara lui Donald Trump din scrutinul din 2016 nu este menționată în document, este sugerată folosirea resurselor mass-media împotriva principalelor figuri politice ale SUA, dar și conștientizarea maselor de public, dar cu precădere a unui anumit segment al publicului.

Autorul documentului pare să fie Vladimir Simonenko, șeful departamentului de analiză al Kremlinului.

Urmăriți Impact.ro și pe