Secretul celui mai bun gem de struguri de casă. Ingredientele care îl transformă în dulcele perfect pentru la iarnă

Cătălina Burghelea 11.10.2021, 14:32
Secretul celui mai bun gem de struguri de casă. Ingredientele care îl transformă în dulcele perfect pentru la iarnă

Strugurii fac parte din categoria fructelor de sezon care nu lipsesc din cămara gospodinelor. Sub formă de dulceață, gem sau compot, aceste fructe zemoase și parfumate sunt o adevărată încântare pentru papilele gustative. Și pentru sănătate, să nu uităm! Iată cum prepari cel mai bun gem de struguri de casă cu ingrediente naturale.

Rețeta celui mai bun gem de struguri de casă

În culori și mărimi diferite, strugurii sunt un dar de la Dumnezeu de care trebuie să ne bucurăm tot timpul anului, mai ales iarna, când trebuie să ne încărcăm cu vitamine și minerale, pentru a face față temperaturilor negative de afară.

Strugurii au o mulțime de beneficii pentru organism, au fitonutrienți, adică substanțe chimice vegetale care conțin compuși de prevenire a bolilor. Apoi, beneficiile pentru sănătate se extind la gama de polifenoli, antioxidanți puternici care combat o mare varietate de tipuri de cancer, Alzheimer și boli de inimă. Mai pe scurt, aceste fructe dulci nu trebuie să ne lipsească din alimentație.

O felie unsă cu gem și unt este alegerea perfectă pentru diminețile friguroase

Pe lângă consumul lor în stare naturală, strugurii mai pot fi preparați ca gem, dulceață, compot sau salată de fructe. De departe, o felie unsă cu gem și unt, dimineața, este una dintre amintirile dragi ale copilăriei. Ei bine, dacă vrei să retrăiești acele momente, îți propunem o rețetă de gem de struguri de casă. Are doar ingrediente naturale.

Modul de preparare este foarte simplu

Gemul de struguri de casă este ideal pentru a însoți gustările între mese sau micul dejun. Rețeta de mai jos nu este complicată, ci trebuie să respecți anumite reguli. Descoperă o rețetă simplă de gem de struguri, pe care o poți prepara chiar tu acasă.

Acest gem de struguri de casă poate fi un mod diferit de a consuma fructele tale iubite. Este adevărat că nu toate magazinele vând acest produs, așa că satisfacția ta va fi cu atât mai mare în momentul în care vezi că e gata rețeta. Trebuie să reții că aroma finală va depinde în mare măsură de calitatea strugurilor aleși.

Nu uita că strugurii nu trebuie să-ți lipsească din dieta zilnică. Aceste fructe conțin micronutrienți esențiali pentru o stare de sănătate bună. Ocazional, la iarnă, te poți delecta cu cel mai bun gem de struguri făcut chiar de tine. Îl poți consuma în porții mici la micul dejun sau ca gustare.

Ingredientele care îl transformă în dulcele perfect pentru la iarnă

Ai nevoie de următoarele ingrediente: 300 grame de struguri negri, 200 grame de zahăr și sucul stors al unei lămâi.

Cum se prepară acest delicios gem de struguri de casă? Pentru început, pune strugurii, zahărul și sucul de lămâie într-o oală. Amestecă bine totul și lasă să fiarbă la foc mic, până când fructele se rup. Compoziția trebuie fiartă până în momentul în care, atunci când amesteci cu o spatulă, vezi fundul vasului. În acest moment, lasă gemul să se răcească. Apoi există două opțiuni. Fie consumi gemul așa cum este, fie îl blenduiești, pentru a-l face mai fin. Alegerea îți aparține.

Gemul răcit trebuie pus în borcane de sticlă foarte bine sterilizate. În caz contrar, bacteriile patogene pot distruge produsul și este păcat de munca ta. Păstrează recipientele cu gemul de struguri într-un loc răcoros și uscat.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...