Se schimbă legea. Toți românii sunt vizați de modificare. La ce trebuie să fie atenți
Românii trebuie să știe că se schimbă legea în ceea ce privește contestarea amenzilor primite. Fie că sunt amenzi auto sau de altă natură, acestea vor putea fi atacate mai ușor în instanță, deoarece șoferul sau cel care a primit amenda respectivă se poate adresa acum instanțelor de judecată de pe raza localității în care locuiește. Până acum, amenzile puteau fi contestate doar pe raza localității unde era aplicată sancțiunea.
Se schimbă legea. Vezi cum poți contesta acum o amendă
Așadar, dacă până acum șoferii amendați erau nevoiți să depună contestație la amendă în localitatea unde avea loc așa-zisa contravenție, iată că parlamentarii români le ușurează acestora demersurile, printr-un proiect de lege care prevede că aceșștia vor putea depune contestație, dacă doresc, chiar în orașul lor de domiciliu.
Modificările apar într-un proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților și care ar urma să meargă la promulgare la președintele României. După promulgare, legea va fi publicată în Monitorul Oficial, apoi va începe să producă efecte. Proiectul de lege a intervenit la articolul 32 alineatul (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel:
Românii vor putea contesta mai ușor amenzile primite
„Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la Judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la Judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”.
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 a suferit mai multe modificări, aduse prin alte două acte normative adoptate tot miercuri de deputați, după cum urmează:
-Petentul este obligat să completeze formularul de plângere contravențională atunci când sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei. (față de 10.000 de lei acum)
-După primirea formularului de plângere împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii completat corect, instanţa va trimite formularul tipizat de răspuns, de îndată, spre completare, organului care a aplicat sancţiunea, însoţit de o copie a formularului de plângere şi de copii de pe înscrisurile depuse de petent.
-Procedura cu privire la plângerile contravenționale, atunci când sancțiunea contestată este avertismentul sau amenda care nu depășește suma de 3.000 lei, este scrisă și se desfășoară în camera de consiliu.
-În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, contravenientul sau organele prevăzute la art. 39, alin. (2) va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.
-Contravenientul va efectua integral sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii într-un termen de cel mult 90 de zile de la data comunicării mandatului de executare emis în baza a hotărârii judecătoreşti definitive.
–Neexecutarea hotărârii judecătoreşti prin care contravenientul a fost obligat la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii într-un interval de 90 de zile de la comunicarea mandatului de executare emis ca urmare a rămânerii definitive a sancţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.