8 milioane de români contribuie lunar cu 3,75% din salariul brut la pensiile private obligatorii. Pilonul II de pensii, așa cum mai este numit, este administrat în România de șapte fonduri de pensii private. Iar acestea pot investi banii pe care-i gestionează, la fel ca niște bănci, pentru mărirea veniturilor, astfel încât banii viitorilor pensionari să fie în siguranță până în momentul în care vor beneficia de ei.
Cei 8 milioane de români care contribuie lunar cu 3,75% la pensia privată obligatorie sunt pe cale să devină al doilea cel mai mare acţionar la Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din țara noastră. Și asta după ce Ministerul Energiei a modificat legislația, astfel încât se poate dubla expunerea pe care Pilonul II de pensii (P2) o poate lua la compania de stat.
În prezent, fondurile P2, care administrează banii românilor pentru pensiile private, ce vor fi încasați după ieșirea la pensie, sunt acţionari indirecţi ai Hidroelectrica prin deţinerea de 30% pe care acestea o au la Fondul Proprietatea, acţionar cu 20% al companiei de stat.
Astfel, fondurile de pensii Pilon II se pregătesc să devină în mod direct al doilea cel mai mare acţionar al Hidroelectrica, după statul român: pot lua până la 18% din companie în IPO-ul (oferta publică inițială) care debutează în curând la Bursa de la Bucureşti, anunță Ziarul Financiar.

Pe data de 26 mai, în Monitorul Oficial a fost publicată o nouă potrivit căreia dacă fondurile P2 depăşesc gradul de risc asumat prin prospect în cazul investiţiei la o companie de stat se pot reîncadra în maximum 180 de zile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Acest lucru se va întâmpla deoarece legislația a fost modificată recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) astfel încât fondurile P2 pot investi într-o companie de stat până la 10% din valoarea activelor acestora, faţă de 5% cât era până în prezent.
Cele şapte fonduri de pensii private Pilon II din România, printre care NN Pensii, AZT Viitorul Tău, BCR Pensii, vor deveni astfel acţionari direcţi ai Hidroelectrica.
Potrivit datelor care iau în considerare și activele de 101 miliarde de lei, Pilonul II poate investi acum până la 90% din IPO-ul Hidroelectrica (adică 10,1 miliarde de lei), faţă de 40% înainte de modificare, şi pot ajunge la 18% din capitalul social, faţă de 8%.
Hidroelectrica este aşteptată să demareze oferta publică iniţială la Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) în luna iunie, iar acţiunile vor fi vândute de Fondul Proprietatea SA, singurul acţionar minoritar la producătorul de electricitate. Fondul, gestionat de Franklin Templeton, intenţionează să vândă până la 20% din acţiunile Hidroelectrica, adică aproape întreaga sa participaţie la o companie evaluată în prezent la 12 miliarde de dolari.