Scumpiri însemnate la carne, lactate şi pâine. Românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru alimente de bază

Ioana Bucur 12.11.2021, 09:52
Scumpiri însemnate la carne, lactate şi pâine. Românii vor scoate mai mulţi bani din buzunar pentru alimente de bază

Se anunță vremuri grele pentru români. Specialiștii din domeniul alimentar anunță scumpiri însemnate la carne, lactate și pâine. Cu cât ar putea crește prețurile.

Cresc prețurile la carne, lactate şi pâine

Producătorii abia fac față, în condițiile în care facturile la energie au explodat, ajung să fie și cu 700% mai mari, și până și prețul ambalajelor în care își pun produsele a crescut. În cele din urmă, cei care vor resimți din plin noile majorări vor fi clienții. Iar primele semne au apărut deja.

„Avem colegi din țară care ne semnalează că au creșteri de 6 ori, de 8 ori. Aceasta la gaze. La energie electrică, creșterile sunt de 3-4 ori. La materia prima, 50%. prețul pâinii a crescut până acum cu 5-6%”, a declarat Aurel Popescu, reprezentant ROMPAN, potrivit Digi24.

Specialiștii din domeniul alimentar anunță scumpiri însemnate și la carne și lactate. Producătorii de carne nu se confruntă doar cu costuri mai mari pentru întreținere și transport, ci și cu amenințarea pestei porcine, având în vedere că au fost sacrificate zeci de mii de animale.

„Dăcă luam în calcul că am băgat în pământ peste 40.000 de scroafe, înseamnă că și la anul o să avem deficit de cel puțin un milion de porci, care ar fi putut fi producție din România și vor fi din import. Luăm în calcul o creștere de 30% a materiilor prime furajere, la care se adaugă utilități, electricitatea și gazele”, a explicat Ioan Ladoși, producător de carne.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Scumpiri însemnate la carne, lactate şi pâine
Val de scumpiri în 2021

Ce scumpiri se anunță

Prețul combustibilului, energia, tratamentele pentru animale, îngrășămintele, furajele, toate s-au scumpit în ultimele săptămâni.

„S-a scumpit motorina, s-a scumpit energia, s-au scumpit medicamentele, îngrășămintele, furajele. Laptele a crescut cu 5 bani, iar furajele au crescut cu 1 leu pe kilogram”, a spus Claudiu Davițoiu, producător de lapte, pentru sursa citată.

A crescut până și prețul ambalajelor în care sunt puse produsele alimentare. În condițiile date, producătorii de lactate anunță scumpiri cuprinse între 2,5 și 15 procente.

„Știu un procesator care a avut o creștere de 700% la factura de energie electrică. Scumpirea ambalajului cu 44%, materiile prime. Noi producem mai scump față de anul trecut pe vremea asta cu 23-25%”, a precizat Dorin Cojocaru, reprezentant al Asociației Patronala Romana din Industria Laptelui

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...