Din data de 15 martie, intră în vigoare noi reguli pentru restaurante, fast-food-uri sau cantine. Acestea au fost trasate de ANPC, însă patronii se plâng că nu știu exact cum să aplice aceste reguli. În plus, aceștia mai spun că modificările vor face ca prețurile să crească.
Așadar, un nou motiv de scumpiri în restaurantele din România, după ce ANPC ANPC a anunțat noi reguli pentru restaurante, fast-food-uri sau cantine, care intră în vigoare miercuri, 15 martie. Mai exact, meniurile vor trebui schimbate, astfel încât să conțină ingredientele fiecărui preparat, cantitatea acestora, dar și valorile nutriționale. Noile reguli sunt valabile inclusiv pentru cei care furnizează preparate în regim online.
Patronii de astfel de afaceri se uită nedumeriți la ordinul de guvern și nu știu exact cum să îl aplice. În plus, ei spun că schimbaea meniurilor și adăugarea noilor detalii vor duce la scumpirea produselor pe care le vând. Liliana Agheorghicesei, vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, susține că asemenea măsură nu există în Comunitatea Europeană și nici măcar la restaurantele cu stele Michelin.

„Încă nu am schimbat meniul deoarece nu avem nu avem o hotărâre a ANPC cu privire la ce se dorește, să existe aceeași metodologie. Costurile sunt extrem de mari pentru un restaurant. Costă peste 2.000 de lei ca să achiziționăm aceste valori nutriționale.
Avem o gastronomie specifică pe zone. Fiecare locație are rețeta sa și acestea nu se divulgă. Noi nu știm ce vrea ANPC. Se dă o hotărâre de guvern, dar fără să se vină și cu niște norme de aplicare. În spațiul european nu există o asemenea hotărâre. Chiar și la restaurantele cu stele Michelin nu există așa ceva”, a spus Liliana Agheorghicesei la Digi 24.
Dar ce trebuie să conțină, mai exact, noile meniuri? Ei bine, în dreptul fiecărui preparat din meniu trebuie să se regăsească informații despre tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc o pondere de 20g în componența produsului.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Sub toate preparatele din meniu trebuie să apară următoarele elemente: cantitatea de acizi grași saturați, de zaharuri, de grăsimi, dacă s-au folosit aditivi și alergeni, dar trebuie să se și specifice dacă unele ingrediente din componența produsului au fost congelate anterior. Ordinul ANPC trebuia să intre în vigoare în decembrie 2022, dar s-a decis ca acesta să fie amânat pentru data de 15 martie, tocmai pentru ca patronii de restaurante să aibă timp pentru a se conforma noilor reguli.