Schimbare majoră la eMAG. Ce se întâmplă la vârful companiei, anunțul e oficial

Badea Violeta 27.03.2023, 15:49
Schimbare majoră la eMAG. Ce se întâmplă la vârful companiei, anunțul e oficial

E oficial! eMAG România a anunțat luni, pe data de 27 martie, că are un nou șef. Află, din rândurile de mai jos, cine va prelua funcția de la Tudor Manea, care a fost directorul general al companiei timp de doi ani de zile, fiind în același timp și CEO al Grupului.

eMAG România are un nou șef. Cine va conduce celebra companie?

eMAG România a anunțat, astăzi, că Irina Pencea, care a venit în companie în urmă cu circa un an de zile, va ocupa funcția de general manager. Aceasta a studiat marketing-ul și și-a început cariera în comunicare în urmă cu 24 de ani.

De atunci, Irina Pencea ca antreprenor, a pus bazele unora dintre agențiile independente de publicitate din România și a contribuit la construcția mai multor branduri din industrii precum banking şi ecommerce, telecom, retail sau energie. Așa cum spuneam și mai sus, aceasta îl va înlocui pe Tudor Manea.

„Această mutare vine din faptul că România, teritoriul unde avem și cea mai mare parte a business-ului, continuă să aibă un potențial mare de creștere a comerțului online, de aceea noi dorim să ne concentrăm și mai mult pe crearea de sinergii între investițiile pe care le-am făcut în ultimii ani în gama de produse, tehnologie, servicii și infrastructură, care să aducă beneficii mai mari clienților.

După doi ani în care am avut roluri multiple, fiind atât CEO al Grupului, cât și General Manager pentru eMAG România, i-am propus Irinei acest rol datorită competenței în marketing și experienței în antreprenoriat, cu mandatul de a aduce mai mulți clienți care să cumpere mai des de la eMAG și să fie mai fericiți cu alegerea lor”, a declarat Tudor Manea, Grup CEO eMAG.

Citește și Cum se dezactivează eMAG Genius. Pașii pe care trebuie să îi urmezi!

Irina Pencea
Irina Pencea

„Mă bucur să accept această nouă provocare”

Astfel, Tudor Manea va rămâne cu o singură funcție în cadrul eMag România, cea de CEO al Grupului. „După mulți ani de antreprenoriat în marketing, acum aproape un an m-am alăturat eMAG și echipei care a construit cel mai puternic business de ecommerce din regiune, pentru a contribui la consolidarea imaginii brandului.

Astăzi, mă bucur să accept această nouă provocare de a defini și pune în practică, alături de echipă, noi modele de creștere în jurul nevoilor clientului, care a trecut prin multe transformări în ultimii ani – pandemie, război la granițe, inflație – și are mai mult discernământ în a alege soluția de shopping care să îi ofere atât o gamă largă de produse, cât și prețuri cât mai bune și servicii care să îi simplifice experiența de cumpărare”, a spus Irina Pencea, noul General Manager eMAG România.

Citește și eMAG a depășit Dacia. Devine cel mai scump brand din România, cât valorează firma în acest moment!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...