Un bărbat a fost amendat pentru că s-a căsătorit. Ghiorghi Roșanu, mirele ghinionist din Iași, a fost amendat cu 1.000 de lei de către un polițist, din cauză că și-ar fi organizat nunta în plină pandemie de COVID-19. Însă mirele nu s-a lăsat păgubaș și a contestat în instanță sancțiunea primită, iar judecătorii i-au dat câștig de cauză.
Polițistul cu pricina a stricat nunta după ce și-a făcut apariția în fața mirilor și a invitaților, iar mireasa a fost pe punctul de a leșina din cauza rușinii. Agentul de Poliție i-a dat amenda chiar în timpul nunții, însă bărbatul a contestat în instanță sancțiunea, judecătorii dându-i dreptate. Astfel că magistrații din cadrul Judecătoriei Răducăneni au admis recent plângerea formulată de Ghiorghi Roșanu, iar judecătorii au înlocuit amenda de 1.000 de lei primită de ieșean cu un avertisment. Cu toate acestea, decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Se pare că între procesul dintre Ghiorghi Roșanu și Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași a luat naștere la data de 16 noiembrie 2020. Bărbatul din comuna Grozești s-a decis să dea în judecată Poliția și a cerut anularea parțială a procesului-verbal de contravenție emis pe 7 noiembrie 2020.Bărbatul a solicitat ca amenda de 1.000 de lei primită să fie înlocuită cu un avertisment.
Pe 7 noiembrie 2020, în curtea locuinței mele, împreună cu câțiva membri ai familiei mele, persoane ce locuiesc în zonă, sărbătoream faptul că m-am cununat religios. Nu am tulburat liniștea publică și nu am avut alți invitați. Am fost amendat cu suma de 1.000 de lei, însă, până în prezent, nu am mai fost sancționat vreodată pentru fapte penale sau contravenționale, nu am venituri stabile, în schimb am o familie numeroasă, cu copii mici. Din acest motiv cer înlocuirea amenzii cu un avertisment, a spus ieșeanul în fața judecătorilor.

Cu toate acestea, reprezentanții IPJ Iași au depus la dosar o întâmpinare, prin care au cerut respingerea plângerii formulate de Ghiorghi Roșanu ca nefondată și menținerea procesului-verbal emis, ca temeinic și legal, apreciind că documentul a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pe 7 noiembrie 2020, petentul a organizat un eveniment privat (o nuntă) în curtea locuinței personale situată în Grozești, județul Iași, unde, în urma verificărilor, agentul a constatat că era amplasat un cort improvizat și participau aproximativ 15 persoane, au menționat polițiștii ieșeni.
Bărbatul a mers mai departe și a susținut faptul că la petrecere au participat doar membrii familiei sale, iar cortul amenajat era doar un acoperiș, fără pereți laterali, și nu petreceau propriu-zis fiindcă muzica era în surdină, astfel că discutau doar la masă. Magistrații au considerat, însă, că Ghiorghi Roșanu nu a probat afirmațiile făcute. Chiar și așa, judecătorii au admis în parte plângerea formulată de ieșean.