Scenarii privind candidatul PSD la prezidențiale: se prefigurează o bătălie internă între Viorica Dăncilă și Gabriela Firea

Alexandru Ioanid 15.07.2019, 15:45
Scenarii privind candidatul PSD la prezidențiale: se prefigurează o bătălie internă între Viorica Dăncilă și Gabriela Firea

În ședința CEx a PSD de luni, 15 iulie, sunt așteptate multe decizii importante. Printre ele se numără și strategia pentru prezidențialele din noiembrie și, mai important de atât, ar urma să se stabilească și candidatul PSD. Unul care, în premieră, poate fi o femeie.

Cu aproximativ patru luni înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie, PSD – cel mai mare partid din România – nu are încă un candidat desemnat. A fost o perioadă grea pentru partid, care încă se luptă să se regrupeze după eșecul de la europarlamentarele din 26 mai.

La nici 24 de ore de la momentul în care PSD a pierdut scrutinul, șeful partidului de la acea vreme, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv la închisoare. E de înțeles de ce regruparea se face lent.

Cine va fi candidatul PSD la prezidențiale?

Imediat după intrarea lui Dragnea pe porțile închisorii de la Rahova, a început lupta pentru funcții în partid. Viorica Dăncilă, ajunsă la conducerea formațiunii, a căutat să-i înlăture pe oamenii lui Dragnea și să se înconjoare de persoane loiale. Acum, s-a intrat în faza în care partidul caută un prezidențiabil.

Doritori există: Eugen Teodorovici, Șerban Nicolae, Liviu Pleșoianu, Ecaterina Andronescu. Dar niciunul dintre ei nu pare să aibă șanse reale și acest lucru e relevat de orice sondaj de bun simț. Dar mai există, însă, două nume mari în PSD: Viorica Dăncilă și Gabriela Firea.

Prima susține că n-ar exclude o candidatură dacă partidul i-ar cere acest lucru. A doua tocmai ce a revenit în arenă. După ce a susținut sus și tare că nu va candida, Gabriela Firea dă de înțeles că s-ar putea răzgândi. Dacă nu a făcut-o deja și așteaptă momentul potrivit să facă anunțul oficial.

Prezidențiabilul PSD ar putea fi, în premieră, o femeie

Primarul-general al Capitalei, Gabriela Firea, părea că și-a luat gândul de la candidatura la prezidențiale. Nominalizată de Liviu Dragnea în seara alegerilor ca posibil candidat, aceasta a declarat insistent că nu intenționează să intre în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Luni, 15 iulie, a schimbat tonul. Gabriela Firea a spus că va participa la ședințele CEx, că e deschisă la discuții și că există mulți oameni din teritoriu care îi cer să candideze. În aceste condiții, spune edilul-șef al Bucureștiului, n-ar mai zice nici DA, nici NU.

„Am primit mai multe telefoane de la colegi din țară, mai ales primari, în care mi s-a reproșat că au sentimentul că nu vreau să mă implic, deși am un procent destul de mare, și că, cumva, aș vrea să îmi conserv procentajul doar pentru primărie. Am stat și am reflectat. În acest context am făcut acea declarație, săptămâna trecută, că vin la ședințele CEx și la toate analizele pentru desemnarea unui candidat. Sunt deschisă unor discuții. Nu spun acum da sau nu. Singurii care trebuie să decidă sunt membrii PSD. Nu ar fi inteligent și corect. Mi-aș dori să fie o discuție reală cu colegii, președinții de consilii județene, ar fi păcat să reiasă candidatul din aranjamente”
Gabriela Firea, primarul Capitalei

De cealaltă parte, Viorica Dăncilă lasă deschisă o eventuală candidatură. Există zvonuri potrivit cărora sondajele interne au arătat că nume precum Eugen Teodorovici, Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae ar fi departe de a ajunge în turul 2.

Mai mult, ar înregistra un scor dezastruos pe 10 noiembrie. E posibil ca Viorica Dăncilă să fi știut acest lucru, dar a mimat o competiție internă.

„Dacă în cadrul partidului se va considera că aceasta e soluţia cea mai bună, nu o să fac un pas în spate, dar dacă va exista un alt candidat care să stea bine în sondaje îl voi susţine cu toată forţa mea de premier şi preşedinte de partid”
Viorica Dăncilă, președintele PSD

Un alt nume vehiculat intens este Călin Popescu Tăriceanu. Însă se prefigurează tot mai mult situația în care coaliția nu va avea un candidat comun la prezidențiale. În aceste condiții, PSD și ALDE vor merge fiecare cu propriul candidat.

Viorica Dăncilă susținea că șefii de organizații județele din Partidul Social Democrat vor un candidat din interiorul partidului.

Urmăriți Impact.ro și pe