Scandal în SUA. A câștigat premiul pentru cel mai bun jucător sub 12 ani, deși are mustăcioară și tatuaje

Beatrice Dumitru 14.12.2022, 18:13
Scandal în SUA. A câștigat premiul pentru cel mai bun jucător sub 12 ani, deși are mustăcioară și tatuaje

Un jucător de fotbal american a uimit lumea. El a câștigat titlul pentru cel mai bun jucător sub 12 ani, însă mulți se întreabă dacă chiar are această vârstă. Într-o fotografie de pe rețelele de socializare, acesta apare cu mustață și câteva tatuaje. „Trebuie să cheme cineva poliția”, a fost unul dintre comentariile despre vârsta sportivului.

Nimeni nu l-a crezut când a spus ce vârstă are

Jucătorul de fotbal american Jeremiah Johnson a fost desemnat MVP-ul Campionatului Național de tineret, care s-a desfășurat săptămâna trecută la Miami, la categoria de vârstă sub 12 ani. Însă reușita sa a fost umbrită de controversele create în jurul vârstei sale și a aspectului său fizic.

La finalul turneului la care a participat, Jeremiah Johnson a fost întrebat câți ani are, iar sportivul a răspuns imediat: „12!”, ceea ce a uimit pe toată lumea. Nu numai că acesta are deja mustața, dar are și câteva tatuaje pe brațul drept și pare mult mai dezvoltat decât un băiat de 12 ani obișnuit. Din aceste motive, lumea sportului crede vârsta jucătorului nu este reală, notează Daily Mail.

Scandal în SUA. A câștigat premiul pentru cel mai bun jucător sub 12 ani, deși are mustăcioară și tatuaje
Jeremiah Johnson susține că are 12 ani. Sursa foto: Twitter

„Trebuie să cheme cineva poliția”

După ce o fotografie cu tânărul fotbalist a devenit virală pe Twitter și Instagram, fiind urmărită de aproape două milioane de persoane, utilizatorii rețelelor de socializare au rămas uimiți să afle câți ani are, de fapt, Jeremiah, și s-au întrebat: poate cineva să ghicească vârsta reală a tânărului jucător? Iar mulți au spus între 20 și 35 de ani.

„Frate, m-am uitat cu adevărat la asta, nu mi-a venit să cred și a tot devenit mai amuzant și mai amuzant”, a scris o persoană pe Twitter.

„Trebuie să cheme cineva poliția”, „E un caz pentru Scooby Doo și gașca lui”. „Sub masca „puștiului` sigur se află un jucător din NFL”, au spus alți internauți, în timp ce alții au spus că „nu ar putea avea 12 ani cu o mustață de Steve Harvey” și au adăugat că arăta ca și cum ar fi din filmul de succes „21 Jump Street”.

În timp ce utilizatorii rețelelor de socializare au comentat la adresa lui Jeremiah Johnson, mama lui i-a luat apărarea pe Facebook și a susținut că fiul său chair are 12 ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...