Scandal imens la Cluj: fundașul campioanei României și-a bătut nevasta, iar apoi a fost prins de Poliție beat la volan

Rădulescu Valentin 13.04.2020, 20:40
Scandal imens la Cluj: fundașul campioanei României și-a bătut nevasta, iar apoi a fost prins de Poliție beat la volan

Fundașul de la CFR Cluj a fost acuzat de violență în familie, după ce acesta și-ar fi bătut soția. Totodată, mai târziu a fost prins de polițiști sub influența băuturilor alcoolice. Ce a pățit fotbalistul?

Scandal imens la Cluj

Paulo Vinicius, în vârstă de 35 de ani, a fost acuzat că și-a agresat soția vineri noaptea. Nevasta brazilianului a sunat la 112 și un echipaj de poliție a apărut imediat la domiciliul acestuia, potrivit informațiilor  fanatik.ro. Paulo a fost de negăsit în propria casă, însă surpriză: autoritățile l-au găsit mai târziu la volan sub influența băuturilor alcoolice, în cartierul Gheorghieni din Cluj. După ce a fost testat cu aparatul etilotest s-a stabilit că fotbalistul avea o alcoolemie peste 0.30mg/l în aerul expirat.

„La faţa locului, poliţiştii au identificat o femeie de 34 de ani, care a relatat că, în cursul serii, în urma unor discuţii în contradictoriu între aceasta şi sotul său, ar fi fost agresată fizic. A fost solicitat un echipaj medical, femeia fiind trasportată la o unitate medială, în vederea acordării îngrijirilor medicale. Femeia a refuzat emiterea unui Ordin de protecţie provizoriu.”, se arată în comunicatul poliției din Cluj-Napoca, potrivit sursei citate de mai sus.

Scandal imens la Cluj: fundașul campioanei României și-a bătut nevasta, iar apoi a fost prins de Poliție beat la volan
Scandal imens la Cluj: fundașul campioanei României și-a bătut nevasta, iar apoi a fost prins de Poliție beat la volan

Jorge Costa a avut un incident similar

Așadar, Vinicius a rămas fără permisul de conducere și riscă să aibă un dosar penal pentru violență în familie. Totodată, acesta era descris de toată lumea ca fiind un om liniștit și profesionist. La Cluj a stat trei ani și a fost mereu titular, înafară de partidele din Europa League. Atunci, Dan Petrescu l-a lăsat înafara listei după mai multe controverse. Contractul lui Vinicius expiră în această vară, iar potrivit informațiilor, nu i s-a propus prelungirea contractului.

La aceeași secție de poliție a sunat și soția lui Jorge Costa în anul 2011. Costa, antrenor la CFR atunci, și-a lovit soția în mijlocul unei crize, astfel încât aceasta a depus plângere la poliție. Totodată, s-au găsit urme de lovituri pe brațele și pe fața femeii. Portughezul a fost chemat la secție a doua zi pentru a da declarații. Mai târziu, soția acestuia și-a retras plângerea.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe