Săptămâna de lucru de 4 zile, mai aproape de realitate. 8 din 10 angajați vor să lucreze în regim special

Ioana Bucur 13.04.2022, 12:24
Săptămâna de lucru de 4 zile, mai aproape de realitate. 8 din 10 angajați vor să lucreze în regim special

O propunere de lege ce ar putea avea un impact uriaș pe piața muncii și în viața salariaților de la noi din țară, săptămâna de lucru de 4 zile, este mai aproape de realitate. Potrivit unui sondaj realizat de una dintre cele mai mari platforme de recrutare de la noi din țară, opt din zece angajați vor să lucreze în regim special. Cu toate astea, părerile rămân împărțite. De ce se tem românii.

Ce spun angajații din România despre săptămâna de lucru de 4 zile

După ce tot mai multe țări vorbesc despre aplicarea unui program special pentru angajați, săptămâna de lucru de 4 zile ar putea deveni realitate și în România, măsura fiind prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piața muncii.

Programul special este văzut ca o soluție de flexibilizare și de facilitare a tranziţiei la munca de la birou, mai ales în contextul revenirii salariaților la modul de lucru din perioada pre-pandemie. Potrivit unui sondaj recent, opt din zece angajați sunt deschişi să lucreze doar 4 zile pe săptămână.

Săptămâna de lucru de 4 zile, prevăzută într-o nouă propunere de lege pentru piaţa muncii, se conturează drept o posibilă soluţie de flexibilizare a muncii şi de facilitare a tranziţiei la munca de la birou, în contextul revenirii tot mai multor angajaţi la modul de lucru pre-pandemic.

Astfel, 78% dintre angajaţi sunt deschişi să lucreze doar 4 zile pe săptămână şi cred că acesta este un moment foarte bun pentru adoptarea săptămânii mai scurte de lucru”, arată un sondaj realizat de platforma de recrutare BestJobs.

În ciuda procentului mare în favoarea schimbării, părerile rămân împărțite. Mai mult de jumătate dintre angajați au mărturisit că se tem de mărirea zilei de lucru de la opt la zece ore, impusă în acest scenariu.

Săptămâna de lucru de 4 zile, mai aproape de realitate. 8 din 10 angajați vor să lucreze în regim special

„Piaţa muncii este într-un punct în care, mai mult decât oricând, sănătatea mintală a angajaţilor este pe primul loc”

În jur de 41% dintre angajați spun că dezavantajul principal constă în volumul mai mare de muncă din cele 4 zile, ca urmare a extinderii orelor de program, în timp ce 45% simt că, în eventualitatea în care va fi adoptat un astfel de mod de lucru în compania pentru care lucrează, va exista o presiune mai mare asupra lor de a termina totul mai repede.

Din păcate, trei din patru persoane nu cred că angajatorul ar accepta implementarea săptămânii de lucru de 4 zile, dar recunosc beneficiile unui asemenea program: îmbunătăţirea echilibrului dintre viaţa profesională şi cea privată (70%), mai mult timp liber pentru a prioritiza sănătatea psihică şi fizică (68%), creşterea nivelului de productivitate atunci când sunt la job (29%) şi diminuarea riscului de a ajunge la epuizare (25%).

Piaţa muncii este într-un punct în care, mai mult decât oricând, sănătatea mintală a angajaţilor este pe primul loc, iar angajatorii sunt deschişi să abordeze soluţii de flexibilizare a muncii, urmând modelul altor ţări europene.

După ce am experimentat cu toţii modelul de lucru de la distanţă şi am văzut că funcţionează, ne aflăm acum la un pas de a testa şi săptămâna de lucru de 4 zile, care le-ar aduce angajaţilor o zi liberă în plus, chiar dacă, în forma actuală, nu le-ar schimba volumul de muncă.

Avantajele par să îi convingă chiar şi pe cei mai reticenţi dintre angajaţi, în timp ce companiile rămân încă rezervate”, a explicat Ana Vişian, marketing manager BestJobs.

Sondajul a fost efectuat în perioada 2 – 24 martie, pe un eşantion de 1.113 utilizatori de internet din România.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...