Săptămâna aceasta se va decide viitorul relațiilor NATO-Rusia. Ultima întâlnire a avut loc cu trei ani în urmă

Beatrice Dumitru 10.01.2022, 15:42
Săptămâna aceasta se va decide viitorul relațiilor NATO-Rusia. Ultima întâlnire a avut loc cu trei ani în urmă

Săptămâna aceasta ar putea reprezenta unul dintre cele mai importante și definitorii momente în relațiile dintre Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Rusia, de la destrămarea Uniunii Sovietice. NATO și Rusia se vor întâlni la Bruxelles pentru a discuta despre criza din Ucraina și securitatea Europei.

NATO și Rusia, întâlnire la Bruxelles

Miercuri, 12 ianuarie, reprezentanți ai NATO, ai celor 30 de state membre, și Rusia se vor întâlni la Bruxelles, pentru a discuta despre comasarea trupelor ruse la granița cu Ucraina și despre securitatea Europei, după discuțiile la Geneva între diplomații din SUA și cei  de la Moscova.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că există „două căi” și că opțiunea „diplomației și detensionării” a fost una dintre cele două pe care SUA și comunitatea internațională le-au propus Rusiei înaintea întâlnirilor.

 Săptămâna aceasta se va decide viitorul relațiilor NATO-Rusia. Ultima întâlnire a avut loc cu 3 ani în urmă
NATO și Rusia discută despre Ucraina și securitatea Europei.

Antony Blinken s-a întâlnit cu ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, la Stockholm Suedia) în decembrie, pe fondul îngrijorării în rândul Occidentului că Rusia se pregătește să invadeze Ucraina. Consiliul NATO-Rusia, înființat în 2002 pentru cooperarea dintre Occident și Moscova, nu s-a mai întrunit de aproape trei ani, notează CNN.

Antony Blinken a afirmat că s-ar putea face progrese în timpul discuțiilor diplomatice de săptămâna aceasta între oficialii americani, europeni și ruși, dar că trebuie să fie o „stradă cu două sensuri” și Rusia să reducă agresiunea față de Ucraina.

„Cereri ridicole pentru a permite Rusiei nsă spună că a încercat să negocieze”

În decembrie 2021, Rusia a făcut publice cererile sale pentru garanțiile de securitate pentru dezamorsarea tensiunilor de la granița cu Ucraina. Acestea includ, printre altele, ca NATO să nu se extindă în Europa de Est. Surse NATO spun că cererile ar putea fi „deliberat ridicole pentru a le permite oficialilor ruși să spună că au încercat să negocieze pentru a justifica o escaladare a crizei față de cetățenii lor”. NATO atrage atenția Rusiei că se va confrunta cu „consecințe economice grave”, dacă va ataca Ucraina.

Vom folosi instrumente care nu au fost utilizate în 2014”, afirmă NATO.

De aceea, săptămâna aceasta este foarte importantă. Dacă aliații NATO ajung toți la un numitor comun, ar putea trimite cel mai puternic mesaj posibil într-un moment critic. La fel cum Putin își fortează  norocul, Occidentul are ocazia să spună într-un cadru diplomatic că nu mai are răbdare cu el.

Urmăriți Impact.ro și pe