Salarii imense pentru nimic. Ce sume de bani primesc sindicaliştii din Poştă pentru a sta degeaba. Românii se vor înfuria

Stan Filon 12.11.2021, 08:56
Salarii imense pentru nimic. Ce sume de bani primesc sindicaliştii din Poştă pentru a sta degeaba. Românii se vor înfuria

În timp ce foarte mulți români muncesc chiar și câte 12 ore pe zi pentru un salariu puțin mai mare decât cel minim pe economie, la Poșta Română se stă efectiv degeaba pe salarii imense. Nici măcar nu se mai stă la locul de muncă, ci acolo unde doresc angajații respectivi!

Salarii imense pentru nimic la Poșta Română

Poșta Română are printre cei peste 25 de mii de angajați și oameni speciali, care fac parte din sindicat. Ei bine, aceștia au fost retrași din producție. În mod oficial, ar trebui să muncească pentru sindicat, neoficial însă aceștia fac ce doresc, însă la sfârșit de lună trebuie, totuși, să întocmească un raport de activitate.

Chiar dacă nu mai dau pe la locul de muncă de, atenție, 8 ani de zile, cum este cazul unora, acești angajați își primesc salariile foarte mari de la Poșta Română, care nu mai beneficiaz deloc de serviciile lor, ci doar îi plătește bine. Totul este prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă semnat de liderii sindicali cu foștii directori ai Poștei Române.

Salarii imense pentru nimic la Posta Romana
Salarii imense pentru nimic la Posta Romana

”Compania plătește salariul celor scoși din producție”

Scoaterea din producție, din punctul meu de vedere, ca nespecialist, este nelegală – felul în care este făcută acum. Pentru că… compania plătește salariul celor scoși din producție, vorbim de oameni scoși din producție de ani de zile, 3 ani, 5 ani, 7 ani ce nu au mai muncit o zi”, a declarat pentru Digi 24 actualul director general al Poștei Române, Valentin Ștefan.

O astfel de persoană specială din Poșta Română este Ion Bogdan, diriginte al Oficiului Zonal Buzău, consilier Județean PSD, fost candidat la Camera Deputaților și, pentru scurtă vreme, director general adjunct al Poștei Române.

Nu mai putea face față activității de diriginte și celei de lider sindical, așa că a fost nevoit să iasă din producție. Așa se poate concentra mai bine pe activitatea sindicală. Salariul imens însă îl încasează de la Poștă, nu de la Sindicat. A refuzat vehement să vorbească despre salariul său. Nici nu a dorit să stea de vorbă cu presa, însă sursa citată susține că încasează în fiecare lună suma de 18.846 lei brut. Nu a negat, nici nu a confirmat.

Cu toții parcă au fost instruiți să facă tot posibilul să nu se afle nimic despre veniturile lor imense și faptul că sunt plătiți efectiv degeaba. Este și cazul unei angajate a Poștei din Ploiești, retrasă de ani buni din activitate. A rămas însă soțul său angajat.

”Ete-te, și nu vreau să vă răspund”

”Reporter: La doamna Baniță pe unde ajung și eu, pe aici sau prin față?
Portar: La doamna Eliza Baniță de la Sindicat… Stați că o chem eu.

Soțul d-nei Baniță: Nu este astăzi.
Reporter: Nu este astăzi?
Soțul d-nei Baniță: Nu, eu sunt soțul dânsei, da, spuneți despre ce este vorba?
Reporter: Ce sunteți?
Soțul d-nei Baniță: Soțul, s-ar părea că soțul sunt.
Reporter: A, soțul, lucrați tot aici la Poștă?
Soțul d-nei Baniță: Exact. De vreo 38 de ani. Salut Coco, te caută cineva de la Digi24…

Reporter: Asta vreau să aflu de la dumneavoastră, doamnă, ce faceți dumneavoastră în fiecare zi, pentru că aveți doar activitate sindicală, dar sunteți plătită de compania națională Poșta…
Eliza Baniță: Sunt informații pe care le puteți obține de la SLPR.
Reporter: Păi vreau să le obțin de la dumneavostră… Doamna Baniță, eu vorbesc de activitatea dumneavostră, de aceea am venit la dumneavostră, de aceea v-am și sunat.
Eliza Baniță: Da, eu vă întreb acum în ce calitate mă întrebați aceste lucruri?
Reporter: În calitate de reporter Digi24.
Eliza Baniță: Ete-te, și nu vreau să vă răspund, e vreo problemă? V-am răspuns ce fac, de obicei, când sunt scoasă din producție”.

Acum este un adevărat răzoi între actuala conducere a Poștei Române și Sindicat. Sindicaliștii se opun cu vehemență reformei companiei, mai ales că noua conducere vrea să conteste în instanță contractul colectiv de muncă, cel care stabilește și cum pot fi scoși din producție unii angajați.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...