Moscova a oprit furnizarea de gaze naturale către Bulgaria, Polonia și Finlanda, invocând refuzul lor de a plăti în ruble rusești, o cerere a Kremlinului ca răspuns la sancțiunile occidentale care au izolat Rusia, inclusiv scoaterea acesteia de la sistemul internațional de plăți SWIFT. Dar Moscova continuă să reducă livrările de gaze în Europa și a oprit robinetul de gaze pentru încă un stat din Uniuea Europeană.
Rusia a redus livrările de gaze către Europa, în timp ce gigantul energetic Gazprom a anunțat că a oprit complet gazele către cel mai mare comerciant olandez GasTerra, escaladând bătălia economică dintre Moscova și Bruxelles. Gazprom a precizat că nu a primit plata în ruble pentru livrările de gaz până la sfârșitul zilei lucrătoare de luni.
GasTerra, care cumpără și comercializează gaze în numele guvernului olandez, a declarat că va cumpăra din altă parte cele 2 miliarde de metri cubi de gaz pe care trebuia să-i primească de la Gazprom până în octombrie, așa cum prevede contractul, notează Reuters.
„Acest lucru nu este încă văzut ca o amenințare pentru aprovizionare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei olandez, Pieter ten Bruggencate.
„Această decizie nu are consecințe asupra livrării fizice de gaz către gospodăriile olandeze. GasTerra a cumpărat gaz suplimentar pentru a se pregăti pentru această situație. Prin urmare, este de așteptat că nu vor exista consecințe nici pentru livrările fizice de gaz către sectorul de afaceri olandez”, a spus și ministrul olandez al Energiei și Climei, Rob Jetten.
Mișcarea vine la o zi după ce Danemarca a semnalat că este posibil să fie oprită furnizarea de gaze de la Moscova, după ce Uniunea Europeană a interzis importurile de petrol rusesc, cea mai dură măsură de până acum împotriva Rusiei, ca pedeapsă pentru invadarea Ucrainei.
Aceste reduceri de aprovizionare cu gaze au crescut prețurile deja ridicate ale gazului, au alimentat inflația și au determinat guvernele și companiile europene să urmărească aprovizionarea alternativă.
Liderii Uniunii Europene au convenit, în principiu, să reducă importurile de petrol rusesc ale blocului comunitar cu 90% până la sfârșitul anului, intensificând presiunea asupra Rusiei cu privire la invazia sa din Ucraina, pe care Moscova o numește „operațiene militară specială”.