Rugăciunea care trebuie spusă de Sfântul Vasile. Aşa scapi de blesteme!

Iancu Andreea 01.01.2022, 12:13
Rugăciunea care trebuie spusă de Sfântul Vasile. Aşa scapi de blesteme!

Prima zi din an celebrează, conform credinței creștine, pe Sfântul Vasile, considerat a fi un grabnic ajutător pentru cei care sunt legați de blesteme. Moliftele sfântului sunt rugăciuni puternice, care reușesc să dezlege cele mai mari farmece, blesteme și jurăminte și se rostesc în prima zi a anului. Rugăciunea care este spusă de Sfântul Vasile cel Mare se citește de către preoți în lăcașele de cult, însă aceștia și credincioșii care o ascultă trebuie să aibă o pregătire specială.

Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, rugăciunea care te ajută să scapi de blesteme

Credincioșii cunosc faptul că în fiecare an, pe data de 1 ianuarie, în unele biserici se citesc moliftele Sfântului Vasile cel Mare, una dintre cele mai puternice rugăciuni, care reușește să dezlege farmece, blesteme și jurăminte. Pe cât de puternică este rugăciunea către Sfântul Vasile, pe atât de periculoasă, rostirea sa fiind făcută în urma unei pregătiri speciale.

Aceste molifte nu se citesc oriunde, ci doar în lăcașele de cult, de către un preot. De asemenea, participanții la slujbă ar trebui să aibă și ei o pregătire. Conform obiceiurilor, pe 1 ianuarie, de sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, mulți credincioși merg la biserică pentru aceste rugăciuni, care alungă duhurile rele. Pentru a se pregăti, aceștia țin post, se roagă, se spovedesc și se împărtășesc, ca parte a ritualului anterior citirii moliftelor.

De ce sunt periculoase moliftele Sfântului Vasile

Această rugăciune este citită de către preoți, însă nu oricine poate ține slujba. În urmă cu câțiva ani, rugăciunile acestea erau citite în casele credincioșilor, însă s-au dovedit a fi extrem de periculoase. Ritualul pe care preoții îl fac pentru dezlegarea farmecelor, blestemelor și jurămintelor este extrem de puternic. Moliftele Sfântului Vasile cel Mare agită duhurile rele, iar cei care nu sunt pregătiți nu pot face față demonilor.

Rugăciunea către Sfântul Vasile care te scapă de blesteme
Rugăciunea către Sfântul Vasile care te scapă de blesteme

Rugăciune către Sfântul Vasile cel Mare pentru dezlegarea de farmece, blesteme și jurăminte

“În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care, cu Dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor în fiinţă ai lămurit şi ai pus rânduială în obiceiurile oamenilor.

Părinte cuvioase, preoţie împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit. Sfinte Vasile, glăsuitorule de Dumnezeu vino în ajutorul celor ce vor să înceapă a cânta laudele tale. Ci tu, părinte, îngăduitor fiind, ca un părinte, ne dai har din belşug.

Săltarea cea pătimaşă a tiraniei trupului ai înfrânat cu dragostea de înţelepciune. Pentru aceasta locuieşti întru Împărăţiile cele nestricăcioase, Sfinte Părinte Vasile. Umblând pe calea cea aspră a faptelor bune, ai ajuns la Cerescul podiş, cel neted şi liniştit şi pildă tuturor te-ai arătat, Mare Ierarhe Vasile.

Patimile sufletului împreună cu ale trupului le-ai tăiat, Părinte Vasile, cu folos, cu sabia Duhului iar pe tine jertfă te-ai adus Stăpânului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin!”

Urmăriți Impact.ro și pe