Românii cu pensii de sub 1300 de lei vin cu o lecție importantă: cum se trăiește în România, de fapt

Gabriel Peneș 08.12.2022, 12:46
Românii cu pensii de sub 1300 de lei vin cu o lecție importantă: cum se trăiește în România, de fapt

Românii cu pensii de sub 1300 de lei vin cu o lecție importantă. Deși sunt lună de lună la limita supraviețuirii, pensionarii cei mai vitregiți din țara noastră reușesc să o „scoată la capăt” trăind cu sume care, pentru unii, sunt doar mărunțiș în buzunar. După o viață de muncă, ei primesc un venit meschin, dar știu să își organizeze bugetul mai bine decât mulți miniștri de finanțe.

Românii cu pensii de sub 1300 de lei vin cu o lecție importantă

Să trăiești dintr-o pensie de 1.300 de lei pe lună, după 40 de ani de muncă, pare ceva și nedrept, dar și imposibil pentru mulți. Dacă în familie trăiesc ambii soți, venitul pare mai mare, dar și necesitățile sporesc de două ori. Însă tocmai pensionarii cu asemenea pensii mici dau adevărate lecții de cumpătare, economisire și calcul al bugetului ce i-ar face invidioși și pe experții în finanțe,

În nordul ţării, majoritatea oamenilor au pensii agricole, adică pensii după ce au muncit o viață la fostele Cooperative Agricole de Producție (vechile CAP-uri), cu care se descurcă greu. De exemplu, un cuplu din comuna Lunca, județul Botoşani, primește lunar 2.300 de lei acasă. Pensia domnului Petre valorează 1.300 de lei, iar soția sa, Ana, primește lunar 1.000 de lei.

Deși economisesc zilnic, cei doi se descurcă greu din cauza scumpirilor actuale și a faptului că, în fiecare iarnă, trebuie să plătească 1.800 de lei pe o maşină de lemne. Ei au explicat pentru Antena 3 CNN care este secretul supraviețuirii cu un așa venit.

„Cum putem. Aşa facem economie, trebuie să rupem de aici să le iei pe astea mai puţine ca să poţi să le iei, că dacă nu ajung banii, ce facem din pensie în pensie. Bani împrumut cine îţi dă? Nu-mi dă nimeni”, a spus bărbatul în cadrul unui interviu acordat pentru sursa citată.

Românii cu pensii de sub 1300 de lei vin cu o lecție importantă cum se trăiește în România, de fapt
Românii cu pensii mici vor beneficia și de alte tipuri de ajutoare sociale pe parcursul anului 2023

Cum se trăiește în România, de fapt

Dacă aveați impresia că știați cum poate arăta o masă de Crăciun, trebuie să aflați ce anume conține aceasta pentru cei doi pensionari din Botoșani.

„O să facem un borş zeamă, cum se spune, cu carne de pasăre, sarmale, piftie, din astea aşa. Nu ne permitem cam toate, că de unde bani, ce să faci cu cele 10 milioane ale mele dacă dau 3 sau 4 milioane pe pastile, ce ne mai rămâne? Cu ce mai trăieşti. Asta e. Ne descurcăm cu chibzuinţă cum s-ar spune. Rupem de aici, punem dincoace, ce să facem, înainte”, a mărturisit soția bărbatului, când a fost întrebată cum se va descurca de Crăciun.

Pe de altă parte, ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat recent că pensionarii care au un venit lunar sub 1.500 de lei vor primi un ajutor financiar în valoare de 1.000 de lei în noul an. Banii vor fi acordați în două tranșe, o dată în luna ianuarie, iar apoi în luna septembrie.

El a precizat, de asemenea, că vor fi date și vouchere pentru plata energiei în valoare de 1.400 de lei pensionarilor de peste 60 de ani și cu pensii de până în 2.000 de lei. Și acestea vor fi acordate în două tranșe, la diferență de șase luni.

În plus, voucherele pentru alimente, în valoare de 250 de lei, vor fi oferite și în 2023. Ele vor fi încărcate o dată la două luni, până la finalul anului, fiind valabile 12 luni de la data încărcării lor. Aceste măsuri se vor adăuga majorării anunțate a pensiilor, cu 12,5%, începând de la 1 ianuarie 2023.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....