Românii cu credite la bancă, loviți de noua decizie BNR. La ce procent a urcat rata dobânzii de politică monetară

Beatrice Dumitru 19.10.2022, 21:11
Românii cu credite la bancă, loviți de noua decizie BNR. La ce procent a urcat rata dobânzii de politică monetară

BNR a decis în unanimitate majorarea ratei dobânzii de politică monetară de la 5,50%, decizie care afectează românii cu credite la bancă. Aceasta este cea mai ridicată dobândă cheie din ultimii 12 ani. La ce procent a ajuns rata dobânzii de politică monetară?

Dobânda cheie a fost majorată

Reprezentanţii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României a arătat că escaladarea războiului din Ucraina şi sancţiunile tot mai severe generează incertitudini şi riscuri considerabile la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei.

Pe fondul acestei situații, Consiliul de Administraţie al BNR a decis în unanimitate majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25%, de la 5,50%. Aceasta este cea de-a șaptea majorare a dobânzii din acest an.

Românii cu credite la bancă, loviți de noua decizie BNR. La ce procent a urcat rata dobânzii de politică monetară
BNR a majorat dobânda cheie.

Rata dobânzii de politică monetară (RPM) reprezintă rata dobânzii utilizată pentru principalele operaţiuni de piaţă si este o parte a Politicii Monetare a Băncii Naționale. Politica monetară a unei bănci centrale influențează cantitatea de monedă aflată în circulație, a cursului de schimb valutar, a dobânzilor din piață si a altor indicatori în vederea realizarii obiectivelor politicii economice.

Ce a mai decis BNR

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţional a decis și majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25%, de la 6,50% şi creşterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25%, de la 4,50%, precum şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Membrii Consiliului au insistat asupra importanţei atragerii fondurilor europene, mai ales a celor aferente programului Next Generation EU, condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte, dar este esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, precum şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a impactului contracţionist al şocurilor globale pe partea ofertei, amplificate de războiul din Ucraina.

Referitor la evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească până spre finele anului curent, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând astfel peste valorile în descreştere uşoară previzionate pe orizontul scurt de timp în cea mai recentă prognoză pe termen mediu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...