România, somată de SUA ca să treacă la energie regenerabilă: „Asta ar crea independenţă energetică”

Elena Avramescu 14.09.2022, 11:25
România, somată de SUA ca să treacă la energie regenerabilă: „Asta ar crea independenţă energetică”

Atât România, cât și restul țărilor europene au datoria de a acționa cât mai prompt pentru găsirea unor soluții viabile cu privire la problemele energetice. Una dintre soluțiile propuse este legată de investirea urgentă în energia regenerabilă, după cum a notat consilierul pe probleme de mediu de la Casa Albă, Jerome Foster, la Forumul Oraşelor Verzi.

Energia regenerabilă, tot mai necesară în România

Cu toate acestea, România se confruntă cu independenţa energetică, după cum a declarat chiar Ministerul Mediului, tocmai de aceea s-a decis ca primarii de municipii să beneficieze de finanţare prin PNRR. În Brașov deja s-a început treaba, după ce autoritățile au decis să se va înfiinţeze un hub medical de un miliard de dolari, aproape de pista de biciclete de 1.000 de km.

În plus, autorităţile locale din Braşov au decis să reducă poluarea prin construirea a 1.000 de kilometri pentru piste de bicicletă, cu bani accesaţi prin PNRR.

Consilierul pe probleme de Mediu de la Casa Albă, Jerome Foster, a ținut să mai precizeze faptul că investiţia în energie verde este soluţia optimă pentru evitarea facturilor extrem de mari la curent.

„Trebuie să ne asigurăm că investim mai mult în energie regenerabilă deoarece vedem că, în acest moment, Rusia a oprit exportul de petrol şi îl foloseşte ca minge de fotbal politic împotriva Europei de Vest şi Germaniei şi cred că, dacă am avea claritatea morală de a acţiona cu adevărat pentru a produce energie, am fi mai independenţi.

Ar fi o situaţie de win-win pentru toată lumea, ar crea mai multă apropiere şi joburi şi independenţă energetică”, a declarat Jerome Foster, consilierul pe probleme de mediu de la Casa Albă.

Romania, somata de SUA ca sa treaca la energie regenerabila
Turbine eoliene

Înafară de problemele energetice, a fost abordată și tema schimbările climatice, astfel că specialiştii au pus la cale politici publice de protecție a mediului. S-a dovedit că până la 75% dintre resursele planetei se consumă în zonele urbane, iar jumătate din volumul de gaze cu efect de seră este generat de aglomerările urbane.

„Avem acum trei investitori care cu care am lucrat la Davos acum patru luni. Și sunt capabili și dispuși să ofere o sumă totală de 1 miliard. Nu avem nevoie de această sumă la început, dar dacă vrei să faci lucrurile să funcționeze, nu doar să funcționeze în Brașov, ci poate fi folosită și în alte părți ale lumii, atunci se dovedește destul de repede că lucrurile devin costisitoare.

De aceea, am fost de acord să mergem cu aceşti parteneri”, a spus și Roland Schatz, Founder and CEO of UNGSII Foundation.

România, pe ultimul loc la energie regenerabilă

Conform unei analize a Asociației Bankwatch România, se pare că România se află pe ultimul loc al clasamentului UE cu privire la energia solară și eoliană, cu toate că avem prețuri ridicate la energie, tocmai de aceea autoritățile europene au solicitat rezolvarea acestei probleme.

„România se clasează pe unul din ultimele locuri între țările UE în privința energiei solare și eoliene pe cap de locuitor, deși Executivul european insistă pentru accelerarea trecerii la energie curată pentru a reduce dependența de Rusia și de combustibilii fosili și a indeplini țintele climatice.

Astfel, România este pe locul patru din coadă, cu 0,229 KW instalat, după țara noastră fiind doar Slovenia (0,178), Slovacia (0,099) și Letonia (0,048), cu un potențial mult mai redus în acest domeniu”, au spus specialiștii.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...