România, lovită de fenomene meteo extreme. Meteorologii anunţă caniculă, temperaturile ajung la 40 de grade

Ana Anitoiu 26.07.2022, 08:29
România, lovită de fenomene meteo extreme. Meteorologii anunţă caniculă, temperaturile ajung la 40 de grade

România va fi lovită de fenomene meteo extreme în următoarele zile. Meteorologii au anunțat caniculă, cu temperaturi ce vor ajunge la 40 de grade Celsius. Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat la ce ar trebui să se aștepte românii.

Fenomene meteo extreme în România

Directorul ANM a explicat că în următoarea perioadă va persista valul de căldură, fiind de altfel valabile două avertismente: unul de Cod galben de caniculă, până joi, și unul de Cod portocaliu de caniculă, valabil marți.

„Până joi rămâne în vigoare avertizarea meteorologică de cod galben ce vizează valul de căldură și persistența lui în jumătatea de sud-vest, apoi în extindere în cea mai mare parte a țării, maximele fiind cuprinse în general între 33-37 de grade, în special în partea de vest și sud.

Mâine vorbim de codul portocaliu ce vizează zona Banatului, Crișana, Oltenia, local Muntenia, vestul Transilvaniei și al Maramureșului, având în vedere intensificare a valului de căldură, cu maxime între 37-40, minime care nu vor coborî sub 20-22 de grade și, prin urmare, disconfortul termic fiind unul accentuat”, a spus Elena Mateescu.

Romania, lovita de fenomene meteo extreme
Cod portocaliu si Cod galben de canicula in Romania. Foto: ANM

Directorul ANM, despre ploi

De asemenea, directorul ANM a spus că veștile referitoare la precipitațiile care să compenseze nevoia de apă nu sunt bune de loc. România va duce lipsă în continuare de ploile necesare ca să combată seceta.

„Din păcate, veștile privind precipitațiile care să compenseze nevoia de apă nu sunt bune din această perspectivă, luând în considerare semnalul în ceea ce privește deficitul accentuat și în următoarea perioadă de timp și pe parcursul acestei săptămâni și așa cum arată și estimările și cel puțin în prima jumătate a lunii august”, a spus Elena Mateescu, la Antena 3.

Prognoza meteo în București

Conform unei prognoze speciale emise de ANM pentru București, ce este valabilă până joi, 28 iulie, ora 21:00, locuitorii Capitalei trebuie să se aștepte în continuare la disconfort termic. Valul de căldură ce se va intensifica începând de marți.

În general după-amiaza se vor înregistra temperaturi de 35 – 39 de grade Celsius, iar în timpul nopții valorile termice nu vor coborî sub 18 – 21 de grade Celsius. Astfel, disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

Urmăriți Impact.ro și pe