România își schimbă premierul la sfârșitul lunii mai. Amenințarea de ultimă oră venită la nivel înalt

Anca Manolica 21.01.2023, 07:59
România își schimbă premierul la sfârșitul lunii mai. Amenințarea de ultimă oră venită la nivel înalt

Conform acordului politic semnat în 2021 la înființarea Coaliției, PSD-PNL-UDMR trebuie să facă rocadă guvernării, urmând a se realiza schimbul de ministere și premier pe 25 mai 2023. În acest context, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a dat asigurări că, la finele lunii mai, Marcel Ciolacu va fi numit prim-ministru. Ce se va întâmpla în caz contrar.

Paul Stănescu, despre rocada guvernamentală

Potrivit protocolului acordului politic semnat anul trecut, primul candidat la funcția de prim-ministru, Nicolae Ciucă, va avea mandat până pe data de 25 mai 2023, urmând ca cel de-al doilea candidat, din partea PSD, să ocupe această funcție până la alegerile generale din 2024. O rocadă va exista și în cazul anumitor ministere.

Prezent la Conferinţa Judeţeană a PSD Vaslui, vineri, 20 ianuarie, secretarul general, Paul Stănescu, a dat asigurări, că la sfârşitul lunii mai preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, va fi numit premier, în caz contrar în România urmând a avea loc alegeri anticipate. Întrebarea s-a aflat pe buzele mai multor delegați, astfel că politicianul a confirmat faptul că acordul semnat cu partenerii de guvernare va fi respectat.

„Dacă mai aveţi dubii, să nu mai aveţi, pentru că preşedintele nostru, Marcel Ciolacu, la sfârşitul lui mai va fi prim-ministrul României. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, sigur că vom avea alegeri anticipate. În rest, sunt discuţii la ministere, sper să le rezolvăm, să rezolvăm în primul rând pentru ţară, nu neapărat pentru un partid sau pentru altul”, a declarat Paul Stănescu.

Marcel Ciolacu, președintele PSD
Marcel Ciolacu, președintele PSD

Ce spune Marcel Ciolacu

Liderul PSD a ținut să precizeze faptul că discuţiile privind schimbarea premierului nu își au rost în acest moment, în contextul în care suntem abia în luna ianuarie. El a subliniat că rotaţia se va face potrivit acordului cu partenerii.

„Trecem printr-o perioadă în care intoxicăm România cu tot felul de ştiri false, intenţionat sau neintenţionat. Mi-aş dori să nu încercăm să acoperim anumite evenimente petrecute cu nişte ştiri false.

Rotaţia prim-miniştrilor va avea loc conform acordului politic semnat şi asumat de către coaliţie. Principiul de la care plecăm este clar cel stipulat în acord. Vă reamintesc că şi noi şi partenerii de la PNL şi de la UDMR şi de la minorităţi suntem oameni politici.

Sunt ferm convins că la un moment dat, când va fi oportun, vom sta de vorbă mai în detaliu. Lucrurile sunt prevăzute într-un acord. Nu înţeleg de ce vorbim în spaţiul public despre ce se întâmplă peste cinci luni, când priorităţile românilor sunt cu totul şi cu totul altele”, a spus președintele social-democrat.

Cei doi lideri PSD au fost prezenţi la Conferinţa Judeţeană a PSD Vaslui, în cadrul căreia Dumitru Buzatu a fost reales în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene.

Din punct de vedere politic, anul în curs este unul premergător celui mai important ciclu electoral din ultimul deceniu. Astfel, în 2024 vom avea patru runde de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Citește și: Omul pe care PSD îl pregătește pentru alegerile prezidențiale. Cine se regăsește în sondaje, alături de Marcel Ciolacu. „Este și el o variantă”

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...