România are cinci câini antrenați să depisteze infecția cu covid. Unde vor fi detașați

Nicu Stan 11.07.2021, 23:44
România are cinci câini antrenați să depisteze infecția cu covid. Unde vor fi detașați

România are cinci câini antrenați să depisteze infecția cu covid. Unde vor fi detașați patrupezii care miros coronavirusul a anunțat ministrul de Interne, Lucian Bode.  Câinii vor fi trimiși în puncte strategice, unde pot face o treabă foarte bună, în primul proiect de acest fel al țării noastre.

Primii câni care pot mirosi coronavirusul vor fi puși la treabă în scurt timp. Anunțul ministrului de Interne, Lucian Bode

România are deja cinci câini antrenați să depisteze infecția cu coronavirus. Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat, duminică, 11 iulie, la Sibiu, că cinci dintre cei şase câini care au fost antrenaţi de Centrul Chinologic pentru a depista infecţia cu coronavirus vor fi activi timp de 60 de zile în Aeroportul Internaţional Sibiu, în cadrul unui proiect pilot.

De asemenea, în perioada următoare va fi adoptată o decizie a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă vizavi de acest proiect. În cazul în care proiectul va fi un succes, va fi extins şi în alte zone din România.

Cainii sunt antrenati sa depisteze virusul ucigas
Cainii sunt antrenati sa depisteze virusul ucigas

Lucian Bode, despre câinii care miros virusul ucigaș

”Este un lucru foarte bun ce au făcut colegii noştri de la Centrul (Centrul Chinologic – n.r) de aici de la Sibiu. Ei şi-au finalizat activităţile asumate. Au avut câteva acţiuni deja în  Aeroportul Internaţional din Sibiu, de pregătire. Şi-au încheiat toate procedurile, protocol cu aeroportul, cu DSP, cu toate structurile.

Urmează să adoptăm o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care să stipuleze faptul că în Aeroportul Internaţional din Sibiu se va desfăşura această activitate pilot pentru un interval de timp”, a declarat Lucian Bode, duminică, în cadrul conferinţe de presă de la Sibiu.

În două săptămâni câinii vor fi activi

Conform ministrului de Interne, câinii antrenați să depisteze coronavirusul vor fi activi în aproximativ două săptămâni.

”Eu o să merg cu propunerea să adoptăm această hotărâre CNSU săptămâna viitoare, pentru o perioadă de 60 de zile. Este un proiect pilot, iar în momentul în care acest proiect va demara, eu zic că în maxim două săptămâni, până adoptăm hotărârea, până publicăm în Monitorul Oficial, în maxim două săptămâni cred că veţi putea vedea la lucru aceste cinci exemplare din cele şase pregătite. Cum se va desfăşura, ne-a explicat şeful şcolii noastre de aici, de la Centrul chinologic, care a explicat exact cum vor proceda, dar veţi vedea atunci”, a declarat Bode.

Unde vor fi poziționați câinii

Ministrul de Interne a mai spus că aceşti câini vor fi prezenţi pe culoarul de debarcare al pasagerilor.

Pe culoarul unde vor debarca pasagerii vor fi prezenţi, cu însoţitori, evident, aceşti câini pregătiţi pentru a depista persoanele infectate cu SARS CoV-2 şi acolo unde sunt semnalate potenţiale infectări cu Covid, pasagerul respectiv este invitat la reprezentantul DSP, i se  transmite că există această suspiciune şi că trebuie să îşi realizeze un test. Vom fi pregătiţi să realizăm un test rapid în aeroport şi dacă se confirmă se merge pe procedura clasică, dacă nu se confirmă, îşi continuă călătoria”, a mai declarat Lucian Bode.

Urmăriți Impact.ro și pe