România a primit 50.000 de cutii de Molnupiravir. Se folosește la tratarea formelor medii sau ușoare de Covid-19

Nicu Stan 01.02.2022, 16:23
România a primit 50.000 de cutii de Molnupiravir. Se folosește la tratarea formelor medii sau ușoare de Covid-19

România a primit 50.000 de cutii de Molnupiravir. Medicamentul se folosește la tratarea formelor medii sau ușoare de coronavirus. Molnupiravir este inclus în protocolul de tratament al infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 încă din decembrie 2021 și se administrează în faza precoce a bolii, reducând  semnificativ riscul de agravare şi de deces.

Cele 50.000 de cutii de Molnupiravir au ajuns în România. Cât de eficient este noul tratament anti-covid

Merck Sharp & Dohme a furnizat României 50.000 de cutii de Molnupiravir, medicament antiviral cu administrare orală pentru tratarea formelor uşoare până la moderate de coronavirus.

Noul tratament anti-COVID-19 poate fi folosit de către adulţii care nu necesită oxigenoterapie suplimentară, însă care prezintă risc crescut de progresie spre o formă severă a bolii.

Molnupiravir se administreaza in primele 5 zile de la infectare
Molnupiravir se administreaza in primele 5 zile de la infectare

Molnupiravir se află în procedură de evaluare în vederea autorizării de către EMA

„MSD (Merck Sharp & Dohme, denumire comercială a Merck & Co., Inc., Kenilworth, NJ, SUA) a furnizat în România 50.000 cutii de LAGEVRIO (molnupiravir), un medicament antiviral cu administrare orală indicat pentru tratamentul COVID-19 la adulţii care nu necesită oxigenoterapie suplimentară şi care prezintă risc crescut de progresie spre o formă severă de COVID-19.

MSD furnizează la cerere acest medicament aflat în procedură de evaluare în vederea autorizării de către Agenţia Europeană a Medicamentului, ca urmare a eliberarii unei Autorizaţii privind furnizarea de medicamente pentru nevoi speciale emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) în data de 18.01.2022 unui distribuitor local, cu care Ministerul Sănătăţii a încheiat un contract pentru livrarea acestuia”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de reprezentanţii companiei.

Când trebuie folosit Molnupiravir

Potrivit sursei citate, Molnupiravir este inclus în protocolul de tratament al infecţiei cu coronavirus încă din decembrie 2021, datele existente susţinând beneficiul în cazul administrării timpurii, în primele cinci zile de boală, la pacienţi care au factori de risc pentru evoluţie severă, reducându-se substanțial riscul de agravare, precum și de deces.

„Prin asigurarea accesului pacienţilor din România la Molnupiravir, ne bucurăm să contribuim la eforturile depuse de toţi cei implicaţi în implementarea strategiei de combatere a pandemiei, autorităţi şi profesionişti din domeniul medical deopotrivă, întrucât este nevoie urgentă de tratamente care administrate timpuriu pot reduce semnificativ riscul de agravare şi de deces”, a afirmat Kostas Papagiannis, Managing Director MSD România.

Molnupiravir, considerat un mijloc terapeutic promiţător împotriva covid

„Molnupiravir, medicamentul antiviral oral considerat un mijloc terapeutic promiţător împotriva COVID-19 de către Comisia Europeană, este în prezent o intervenţie cheie, contribuind la reducerea poverii pandemiei COVID-19 asupra sistemului de sănătate. Cu siguranţă, va continua să aducă aceleaşi beneficii pe măsură ce ne îndreptăm spre o fază endemică a COVID-19”, a adaugat Kostas Papagiannis.

Conform sursei citate, rezultatele studiului de fază 3 MOVe-OUT au indicat că eficacitatea tratamentului Molnupiravir a fost în general consecventă la oamenii infectaţi cu variantele Delta, Gamma şi Mu ale SARS-CoV-2. Datele preclinice preliminare au arătat că Molnupiravir are activitate antivirală  și împotriva variantei Omicron. De asemenea, Molnupiravir nu a fost încă evaluat în studii clinice împotriva tulpiniei apărute în Africa de Sud.

Urmăriți Impact.ro și pe