Este furtună la Dinamo. Echipa a retrogradat în liga a doua, așa că unii fotbaliști s-au grăbit să plece, iar alții au bagajele făcute și așteaptă oferte. Ricardo Grigore este nemulțumit că a jucat puțin și are și el gânduri să se transfere. Nu înțelege de ce nu au rămas la echipă fotbaliștii care dus echipa în această situație.
Fanii lui Dinamo au trăit o mare dezamăgire la finalul acestei sezon. Echipa a pierdut barajul cu Universitatea Cluj, iar sezonul viitor va juca în Liga a doua pentru prima dată în istorie. Jucătorii care au avut oferte s-au grăbit să plece. Gabi Torje a semnat cu Farul Constanța și va din nou antrenat de Gică Hagi, iar Cosmin Matei a ajuns la Sepsi. Nici contestatul antrenor Dusan Uhrin nu a mai rămas la echipă și a plecat acasă, în Cehia.
Ricardo Grigore este unul dintre puținii jucători care au avut curaj să vorbească după ce Dinamo a retrogradat. Este convins că dacă ar fi fost titular ar fi putut să-și ajute mai mult echipa. În ultimele 7 partide nu a fost nici măcar în lot.
„Cred că sunt jucătorul cu cele mai multe meciuri ca rezervă din istoria ultimilor ani. Deși nu știu care e obiectivul lor, eu stau pe bară, ei zic că vor să mă vândă! Păi, cum, așa?!
De ce nu rămân jucătorii care au jucat și au dus Dinamo aici?! Noi nu ne dorim să plecăm acum că echipa e la pământ. Eu am vrut să plec de atunci, din iarnă”, a declarat fundașul „câinilor”.

Ricardo Grigore este decis să plece de la Dinamo, doar că șefii clubului l-au anunțat că echipa care îl vrea trebuie să achite aproape 100.000 de euro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„N-am pretenții financiare, vreau să fiu lăsat pe drumul meu, să performez în altă parte. Nu se poate să faci dragoste cu forța. Sper să înțeleagă să mă lase să plec, nu mai sunt fericit, ar fi o decizie logică. Nu vreau să dau contre, nu vreau să creez probleme.
Nu știu cum e legea insolvenței, dar dacă voiau să scoată bani, să facă afacere, de ce nu au știut să fructifice, să facă un market, că eram pe prima scenă?!”, a mai spus fundașul câinilor.
Ricardo Grigore are 23 de ani, iar în acest sezon a jucat în 20 de partide.