Reţeta Lacrimă de elefant, o prăjitură de care te îndrăgosteşti pe loc

Badea Violeta, Ozana Mazilu 25.09.2021, 08:55
Reţeta Lacrimă de elefant, o prăjitură de care te îndrăgosteşti pe loc

Ai poftă de un desert delicios și ușor de preparat, dar nu ai idee ce ai putea să prepari? Ei bine, atunci ai nimerit exact unde trebuie, fiindcă noi îți vom prezenta astăzi o prăjitură minunată cu cremă de nuci. Această rețetă este foarte ușoară, iar dacă urmezi pașii de mai jos, rezultatul va fi excepțional.

Prăjitura Lacrimă de elefant

Deși poată părea puțin migăloasă, reteta de ruladă „Lacrimă de elefant” este foarte simplu de preparat și nu necesită ingrediente foarte costisitoare. Ai toate motivele să încerci să prepari acest desert. Atât copiii, cât și cei mari vor fi extrem de încântați de acestă prăjitură minunată.

Prajitura Lacrima de elefant
Prajitura Lacrima de elefant

Ingrediente

Pentru blat:

  • șase ouă
  • 100 de g de zahăr tos fin
  • 15 g de cacao
  • 75 de g de făină
  • două linguri de ulei de floarea soarelui
  • un vârf de cuțit de sare
  • trei g de praf de copt

Pentru crema de nuci:

  • 250 de ml de lapte
  • 15 g de făină
  • 100 de g de zahăr tos fin
  • 175 de g de nucă măcinată
  • 150 de g de unt moale (cu un conținut de 82% grăsime)
  • o păstaie de vanilie sau un plic de zahăr vanilat

Pentru dressing:

  • două banane mari coapte bine
  • 100 de g de ciocolată albă
  • două linguri de fulgi de ciocolată neagră

Mod de preparare – blat

Pentru început, vom separa albușurile și gălbenușurile și le vom pune în două boluri separate. Vom adăuga deasupra albușurilor un vârf mic de cuțit de sare și vom mixa bine, până ce sarea s-a dizolvat complet și până ce vom obține o spumă albă și pufoasă.

Acum, adăugăm zahărul și amestecăm foarte bine până când obținem o bezea perfectă. Mai departe, ne vom ocupa și de gălbenușuri. Vom adăugă deasupra lor două linguri de ulei și mixăm aproximativ un minut, la viteză medie. Ulterior, vom adăuga cacaua și făina amestecată cu praful de copt, după care mixăm bine până omogenizăm totul.

Atenție! Dacă compoziția este prea densă, vom aduga aproximativ două linguri de bezea și vom amesteca până o fluidizăm. După ce am făcut toate aceste lucruri, adăugăm crema de gălbenușuri peste bezeaua rămasă și amestecăm ușor, cu ajutorul unui tel, de jos în sus, pâna ce reușim să omogenizăm totul.

Acum, turnăm aluatul de blat în tava de cuptor tapetată cu unt și hârtie de copt și îl nivelăm cu mare atenție. Iată că ne apropiem de finalul preparării blatului. Acum dăm tava la cuptorul preîncălzit la o temperatură de 180 de grade Celsius pentru aproximativ 15 minute.

După ce s-a scurs timpul de coacere putem să scoatem tava din cuptor și să răsturnăm blatul pe o hârtie de copt umedă. Înfășurăm blatul în hârtia respectivă și strângem capetele bine, apoi învelim ruloul într-un șervet de bumbac umed. Ei bine, blatul noastru este gata, iar acum vom prepara crema.

Mod de preparare – cremă

Vom pune într-un bol făina, aproximativ patru linguri de lapte rece și amestecăm bine. Acum, adăugăm într-o cratiță aderentă zahărul, nuca măcinată și semințele unei păstăi de vanilie. Amestecăm bine compoziția și o lăsam la foc mic pentru circa 15 minute.

Atenție! În timpul fierberii, amestecăm cu grijă pentru a nu se lipi de fund. După ce s-a îngroșat, vom da cratița de pe foc și vom pune deasupra o folie de plastic alimentară. Astfel, crema se lasă până se răcește. Mai departe, într-un bol mixăm untul și adaugăm câte o lingură din crema de nuci și amestecăm până se omogenizează.

Asamblare prăjitură

Acum defacem blatul din șervetul de bumbac și ungem suprafața acestuia cu cremă de nuci. Pe latura lungă inferioară a blatului punem cele doua banane și rulăm ușor prăjitura. Ulterior, aceasta se învelește cu folie de aluminiu alimentară. Acum o punem în frigider pentru aproximativ o oră. După ce s-a scurs timpul putem să o ornăm cu ciocolată albă topită și fulgi de ciocolată neagră. Poftă bună!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...