Reţeta de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu. Ce ingredient secret foloseşte celebrul Chef

Ioana Bucur, Mihai Roșoiu 29.04.2021, 10:20
Reţeta de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu. Ce ingredient secret foloseşte celebrul Chef

Unul dintre cei mai îndrăgiți bucătari de la TV este și un ajutor de nădejde pentru gospodinele mai mult sau mai puțin pricepute, în preajma celor mai importante sărbători din an. Aceasta este faimoasa rețeta de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu. Ce ingredient secret foloseşte celebrul chef.

Reţeta de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu

Nicio masă de sărbătoare fără desertul preferat al românilor: cozonacul. Nu este ușor de preparat, necesită timp, îndemânare și forță fizică. De fapt, până și cele mai pricepute gospodine mai dau greș uneori. De câțiva ani, însă, sfaturile simpaticului jurat și căpitan de echipă de la „Chefi la cuțite” au devenit literă de lege când vine momentul pregătirii aluatului.

Reţeta de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu – Ingrediente

Când vine vorba despre rețete tradiționale, simpaticul chef are cele mai bune recomandări. Iată care este lista de ingrediente pentru cozonaci a la Cătălin Scărlătescu:

  • un kilogram de făina
  • 250 grame de zahăr
  • 450 grame de lapte
  • cinci ouă
  • 60 grame de drojdie
  • 300 grame de unt belgian
  • 500 grame de nucă
  • 200 grame de rahat
  • 150 grame de ciocolată belgiană
  • 30 grame de portocală confiată
  • 30 grame de coajă de lămâie
  • stafide
Trucul pentru cel mai bun cozonac. Secretul sta intr-un ingredient minune, ce nu trebuie sa-ti lipseasca
Cozonac

Mod de preparare

Prima oară se amestecă drojdia cu o sută de mililitri de lapte și trei linguri de făină. Se lasă compozița să crească, la cald, până ce își va dubla volumul. Laptele se pune la fiert cu zahărul, având grijă să amestecăm continuu până se dizolvă complet. Într-un vas separat, se freacă gălbenușurile cu praful de sare. Apoi, într-un bol suficient de mare, se pune făină, apoi se încorporează, treptat, în timp ce amestecăm, gălbenușurile, laptele cu zahărul topit, untul și portocala confiată. Secretul celebrului chef este legat de tipul de unt folosit. Alegeți-l, când este posibil, pe cel belgian , ce este mai fin şi mai gras iar asta va ajuta cozonacul să fie mai pufos. Se frâmântă bine până ce compoziția se omogenizează, este consistentă și elastică. Aluatul obținut se lasă la dospit în jur de o oră.

După ce trec cele 60 de minute, se rupe o bucată de aluat, se întinde bine pe blatul de lucru, în formă de dreptunghi, se pune crema făcută din amestecul de nuci cu ciocolată belgiană topită, rahat și stafide și se rulează cu grijă. Rulada formată se secționează în două, pe lungime, iar cele două bucăți se împletesc și se ung pe deasupra cu ou și se așează într-o formă specială pe care am tapetat-o, înainte, cu unt și făină. Înainte de a fi băgat la cuptor, se mai lasă la dospit timp de două ore. După ce a crescut, tava se pune la cuptorul setat la 160 de grade Celsius, pentru 45 de minute sau chiar o oră.