Respirația alternativă poate fi un ajutor de nădejde în aceste vremuri de pandemie. Știrile legate de virusul Sars-Cov-2 abundă prin toate mijloacele de împrăștiere a informațiilor, deși nimeni nu poate stabili cu precizie când vom trece peste perioada grea prin care suntem mai mult ca oricând încercați. Nici măcar recomandările specialiștilor, care trebuie respectate, referindu-ne la mască, distanțare, igienă, nu reușesc să liniștească pe nimeni, fiindcă atunci cănd un virus e nou, diferit de alți viruși, nu se știe la ce ne putem aștepta.
Creierul fiecăruia dintre noi reacționează diferit. Unii nu se tem de virus, negându-l vehement, alții au intrat în panică și au dezvoltat stări incontrolabile (anxietate, depresie…). În toată această panoplie de stări, nu este trecut un lucru esențial: respirația. Numai ea poate ajuta la păstrarea echilibrului pierdut cu fiecare zi ce trece de la declanșarea crizei Covid. Atunci, este cazul să intrăm în sfera unei metode de respirație nazală alternantă, că tot se vorbește mult de nas și gură, numită Nadi Shodhana, nimic altceva decât respirația controlată pe nări care susține respirația naturală și activitatea cerebrală.
Nadi Shodhana este o practică a respirației pranayama, una dintre practicile de respirație yoga, ce armonizează fluxul de energie din fiecare organ. În sanscrită, Nadi descrie canalele de energie ale corpului, iar Shodhana înseamnă “a purifica sau a curăța”. Practic, tehnica de respirație ancestrală este o modalitate de a elimina toate blocajele din corp, pentru a face loc pranei sau forței de viață. Și în cultura populară orientală, Nadi Shodhana reprezintă o practică de longevitate și sănătate. Deoarece genul acesta de respirație alternativă a nărilor sau respirația de curățare a canalelor echilibrează și armonizează fluxurile solare și lunare.
Tehnica de respirație controlată pe nări este profund spirituală. Respirația este un instrument pe care îl putem folosi pentru a lucra cu forța vitală din noi. Deci, pranayama devine o tehnică foarte subtilă. Permite să se ajungă la conștiință, folosind respirația și forța vitală.
Respirația alternativă a nărilor izolează ritmic nara dreaptă, care se conectează la canalul Pingala Nadi, apoi nara stângă, conectată astfel la canalul Ida Nadi. Nara stângă este legată de receptivitate – yin – lunar – feminin. Nara dreaptă este asociată cu viziunea proiectivă – yang – solară – masculină. La un moment dat, un Nadi este întotdeauna mai dominant decât celălalt. De exemplu, când cineva este foarte preocupat de jobul său, canalul Pingala Nadi, implicit nara dreaptă, devine mai activ.
Alternarea respirației nazale este una dintre cele mai bune tehnici pentru a vă ajuta să vă calmați mintea. Schimbarea degetelor, pentru a vă concentra respirația pe o nară și apoi pe cealaltă, vă ajută să atrageți atenția spre interior. Nadi Shodhana este un instrument ce favorizează crearea unui echilibru între yin și yang, între pasivitate și activitate, între starea de odihnă și muncă, între a exista și a acționa. Vindecarea holistică înseamnă echilibrarea acestor forțe dualiste pe planurile fizice, mentale, emoționale și spirituale ale Sinelui. Când practicăm respirația alternativă a nărilor, ne echilibrăm sistematic sinele.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Deși cercetările științifice privind aplicarea practicii descrise sunt limitate, un studiu din Nepal sugerează că 15 minute de alternare a respirației nazale pe zi, timp de patru săptămâni, ar avea efecte pozitive asupra activității respiratorii la subiecții sănătoși. Se spune că această practică întărește frecvențele respiratorii și tensiunea arterială, îmbunătățind astfel starea generală a organismului.
Găsiți-vă o poziție confortabilă (de exemplu, picioarele încrucișate). Apoi, folosiți doar mâna dreaptă pentru a bloca nările. Duceți mâna dreaptă la nas, așezați degetul mare drept pe nara dreaptă și degetul inelar drept pe nara stângă. Prin obstrucționarea nării drepte cu degetul mare, se poate expira complet prin nara stângă. Expirarea ar trebui să fie ușoară. Urmează să apasați nara stângă cu degetul inelar drept și să eliberați nara dreaptă pentru a respira. Expirația se face apoi prin nara dreaptă, menținând în același timp nara stângă blocată. Apăsați nara dreaptă cu degetul mare și eliberați nara stângă pentru a respira.
Ulterior, veți expiră prin nara stângă și procesul se repetă. Rețineți că inspirația și expirația sunt la aceeași viteză. Cercetările sugerează că o sesiune de cel puțin 10 minute ar fi necesară pentru un efect maxim și că ar interveni oboseala după 15 minute. La fel ca în orice practică, este recomandat să începeți cu o scurtă ședință de trei până la cinci minute și să creșteți treptat timpul, pe măsură ce vă simțiți confortabil. Cu cât deveniți mai conștienți de schimbările vizibile pe care le aduce această practică, cu atât va fi mai ușor să vă țineți de ea. Până la urmă, este o practică relativ simplu de stăpânit și poate avea un efect relaxant asupra întregului organism.