Republica Moldova primește 60 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru redresarea statului

Elena Avramescu 23.12.2021, 13:09
Republica Moldova primește 60 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru redresarea statului

Suma de 60 milioane de euro, sub formă de grant, a fost debursată marți, 21 decembrie 2021, fiind o finanțare externă oferită de Uniunea Europenă (UE). Debursarea s-a făcut după ce Republica Moldova a înregistrat progrese extrem de mari cu privire la condițiile conexe, mai ales prin adoptarea unui plan de răspuns la criză, care va fi pus în aplicare în anii următori.

Republica Moldova primește 60 de milioane de euro de la Uniunea Europeană

Programul de suport bugetar urnează să sprijine măsurile de atenuare a impactului socio-economic urmare a creșterii prețurilor la gazele naturale, de sporire a capacității statului de a furniza servicii grupurilor vulnerabile și de sprijinire a redresării socio-economice, securității energetice și tranziției energetice în Republica Moldova, găsim notat într-un comunicat.

Se pare că Republica Moldova și-a menținut ritmul pozitiv de reformă într-o serie de alte sectoare, mai ales în domeniul gestionării finanțelor publice., iar suportul se bazează exclusiv pe sprijinul general acordat de Echipa Europa, UE și statele sale membre, și instituțiile financiare internaționale pentru a depăși pandemia de COVID-19 și pentru a consolida rezistența economică.

Pe lângă asta, acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind „Contractul de consolidare a statului și rezilienței pentru Republica Moldova” a fost semnat la data de 15 decembrie, la Bruxelles.

Discutii aprofundate pe probleme de securitate intre UE si Republica Moldova
Republica Moldova

Maia Sandu dorește integrarea Republicii Moldova în UE

Şefa statului a declarat că Parteneriatul Estic reușește să deschidă pentru cetăţenii moldoveni graniţele, a întărit şi a reformat economia ţării şi a construit mai multe rute comerciale. Prin prisma Parteneriatului Estic, cetăţenii moldoveni pot să călătorească fără viză, tinerii beneficiind de burse UE, iar bunurile din Moldova ajung rapid pe piaţa Uniunii Europene.

Locuitorii din Republica Moldova au putut să beneficieze de Parteneriatul Estic chiar şi atunci când guvernele Republicii Moldova nu împărtăşeau valorile europene, iar în 2021, Moldova a reușit să treacă printr-o transformare extraordinară.

Am avut alegeri şi, pentru prima dată, oamenii au ales un guvern cu adevărat pro-european, care crede în valorile UE şi se angajează să realizeze reforme. Cetăţenii noştri ne-au dat un mandat puternic de a reforma, a dezvolta şi a moderniza Moldova, de a lupta împotriva corupţiei şi a implementa reforma justiţiei, a spus Maia Sandu, potrivit Adevărul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...