Republica Moldova: Obligativitate pentru persoanele care vin din zonele roșii. Intră în vigoare din 27 decembrie

Elena Avramescu 22.12.2021, 15:29
Republica Moldova: Obligativitate pentru persoanele care vin din zonele roșii. Intră în vigoare din 27 decembrie

Începând cu data de 27 decembrie, urmează să se pună în aplicare mai multe măsuri de prevenire şi control a infecției COVID-19, la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. Astfel, persoanele care vin în România şi s-au aflat în ultimele 14 zile într-o țară din zona roșie vor fi obligate să prezinte rezultatul negativ al testului PCR COVID-19.

Obligativitate pentru persoanele care vin din zonele roșii în Republica Moldova

Acest test trebuie efectuat cu cel mult 72 ore înaintea îmbarcării, în cazul persoanelor care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, valabil pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport propriu.

În plus, testul va trebui efectuat atât de persoanele nevaccinate, cât și de cele vaccinate. Începând cu 24 decembrie, lista statelor din zona roșie va fi întocmită de Ministerul Sănătății și va trebui să fie actualizată o dată la șapte zile. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP).

Discutii aprofundate pe probleme de securitate intre UE si Republica Moldova
Republica Moldova

Conform Hotărârii CNESP, toți cetățenii care nu au vizitat țările din zona roșie vor avea acces în Republica Moldova, fără restricții, însă doar cu prezentarea unuia din următoarele documente: certificatul de vaccinare, testul PCR sau rapid negativ sau concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au suportat COVID-19. În schimb, cei care nu dețin actele respective vor fi obligați să respecte regimul de izolare pentru o durată de 14 zile.

CNESP a mai hotărât ca, începând cu 23 decembrie, accesul în incinta Aeroportului Internațional Chișinău să fie permis și însoțitorilor, numai dacă vor prezenta certificatul COVID-19.

Această hotărâre mai prevede că accesul la evenimentele private, organizate în perioada 23 decembrie 2021-15 ianuarie 2022, pentru un număr de 25 sau chiar mai multe persoane, va fi permis numai în baza prezentării certificatului COVID-19.

Urmăriți Impact.ro și pe