REPORTAJ. Românii au dat buzna la petarde pentru noaptea de Revelion. ”Măcar de atât să ne bucurăm”. Profit uriaș al comercianților legali și ilegali

Andrei Cezar 30.12.2020, 18:57

De Revelion nu vom avea voie să folosim artificii și petarde decât până la ora 23.00, atunci când se aplică restricțiile de circulație ca urmare a pandemiei. Chiar și în aceste condiții, în piețele din Capitală a fost înghesuială mare la tarabele comercianților care vând materiale pirotehnice autorizate. Însă nici cei care vând petarde ilegale nu au lipsit, cu toate că riscă dosar penal dacă sunt prinși de polițiști. Iată ce fel de articole pirotehnice avem voie să folosim mâine seară.

Petardele și artificiile, permise doar până la ora 23.00

Chiar dacă românii și-au dorit ca măcar Revelionul să îl poată celebra așa cum se cuvine, speranța lor nu se potrivește cu regulile impuse de autorități. Oamenii legii ne atenționează că în noaptea dintre ani nu poate fi vorba nici de petreceri cu mai mult de 6 persoane într-o locuință și nici de focuri de artificii după ora 23.00. Ce nu s-a schimbat însă este legea privind utilizarea și comercializarea articolelor pirotehnice.

În Piața Obor din Capitală, tarabe întregi cu patarde, artificii, sau alte produse asemănătoare le fac cu ochiul puhoiului de oameni sosiți la cumpărături. Și cum un Revelion fără spectacol de sunet și lumină parcă nu are farmec, românii nu au ținut cont de banii pe care îi cheltuiesc pe astfel de produse.

Cumpărător: ”Măcar de artificii să ne bucurăm, dacă nu putem să petrecem ca în alți ani.”

Comercianții se laudă că toate produsele lor sunt legale. Prețurile cu care se vând astfel de articole variază între 3 lei – o singură petardă și 300 de lei – un ”vulcan” de dimensiuni mai mari.

Unul dintre comercianți mi-a declarat în timp ce îmi sugera să probez o pertardă în afara incintei pieței: ”Acestea sunt foarte puternice. Produc un zgomot foarte mare. Sunt identice ca cele folosite pe stadion.”

În mulțimea de oameni l-am întâlnit pe Marius, un tânăr care încearcă timid să câștige clienți. Cu o voce mai mult șoptită încearcă să se facă auzit doar de cumpărători nu și de autorități: ”Avem petarde cu 50-60 de focuri.” După ce mi-am dat seama că bărbatul vinde produse ilegale, riscând să fie prins de polițiști, l-am întrebat care sunt prețurile.

”Cele cu 50 de focuri sunt 150 de lei, cele cu 60 sunt 170 de lei. Depinde ce vrea fiecare. Dacă vrei mai multe fac un preț bun.” Mi-a precizat că toată ”marfa” se află în portbagajul mașinii sale situată în parcarea pieței și că deși se teme de consecințele legale, totuși este dispus să riște pentru a ”câștiga un ban”.

Materiale pirotehnice legale, comercializate in piata
Materiale pirotehnice legale, comercializate in piata

Sute de dosare penale pentru persoane care au comercializat sau deținut ilegal articole pirotehnice

Articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripționate în limba română categoria din care fac parte, instrucțiunile de folosire, termenul de garanție, precum și pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. Iar vânzarea lor se face numai de către persoanele juridice autorizate și numai în locurile autorizate în condițiile legii. Potrivit legii este interzisă confecționarea, deținerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operațiune cu materiale explozive de către persoane fizice sau juridice neautorizate.

Operațiunea ”Foc de artificii”

Potrivit cms. șef Adrian Aldea, polițist în cadrul Direcției Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, până acum au fost confiscate aproximativ 60 de tone de materiale pirotehnice.

”În această perioadă Poliția Română desfășoară acțiunea națională ”Foc de artificii” în cadrul căreia se urmărește asigurarea unui climat de siguranță pentru populație prin folosirea articolelor pirotehnice în limitele cadrului legal. Poliția Română, pe lângă acțiunile de prevenire și conștientizare a pericolelor potențiale datorate utilizării ilegale sau necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, desfășoară activități de combatere a ilegalităților din acest domeniu.

Până la această dată au fost constituite un număr de 500 de dosare penale în cadrul cărora au fost indisponibilizate în vederea confiscării, aproximativ 58 de tone de articole pirotehnice din toate categoriile. ”, a precizat comisarul șef.

Cms. șef Adrian Aldea: ”Le recomandăm oamenilor să utilizeze doar articole pirotehnice din categoria F1 pe care să le achiziționeze din magazine de specialitate”

Amezi pot primi și cei care nu folosesc în mod corespunzător materialele pirotehnice.

”Nerespectarea prevederilor legale în sensul utilizătii necorespunzătoare a articolelor pirotehnice constituie contravenție pentru nerespectarea ordinii și liniștii publice, sancționabilă cu amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei. Iar pentru repetarea unor astfel de fapte amenda poate ajunge până la 6.000 de lei. Totodată, ținem să precizăm că orice operațiune cu articolae pirotehnice efectuată fără o autorizație constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an, sau amendă.”, a mai menționat Adrian Aldea.

Urmăriți Impact.ro și pe