Regretul care o macină și astăzi pe fosta mare iubire a lui Sergiu Nicolaescu. Actrița Ileana Popovici face mărturisiri dureroase: „Nu l-a dus mintea” (Exclusiv)

Ana Anitoiu 07.02.2023, 12:50
Regretul care o macină și astăzi pe fosta mare iubire a lui Sergiu Nicolaescu. Actrița Ileana Popovici face mărturisiri dureroase: „Nu l-a dus mintea” (Exclusiv)

Fosta mare iubire a lui Sergiu Nicolaescu, actrița Ileana Popovici, a mărturisit ce regret o macină și în prezent cu privire la regretatul regizor. Artista a făcut dezvăluirea la zece ani de la moartea cineastului.

Ileana Popovici, dezvăluire despre Sergiu Nicolaescu. „Uneori era chiar chițibușar”

Ileana Popovici, în vârstă de 76 de ani, a spus că Sergiu Nicolaescu era pasionat și dedicat meseriei sale, iar uneori era sever pe platoul de filmare, ba chiar chițibușar. La un moment dat, a căutat anumiți nasturi pentru costumul regelui Carol I, fără să renunțe până când i-a găsit pe cei pe care îi dorea.

„Era un mare admirator al primului rege al României! Era însă genul de om care avea o relație specială cu actorii. Știa când să le dea și mână liberă, să se exprime cum simțeau ei. O fi, oare, întâmplător că a lucrat cu mai toți actorii mari ai țării din perioada sa?

Cu Amza Pellea, cu Mircea Albulescu, cu George Constantin, cu Jean Constantin, Ion Besoiu, Colea Răutu și atâția alții? N-aș crede!”, a spus actrița Ileana Popovici, potrivit Playtech Știri.

Suma fabuloasa pentru care se vinde casa lui Sergiu Nicolaescu. Locuinta poate fi cumparata si cu bitcoin
Sergiu Nicolaescu

Ce regret are Ileana Popovici în legătură cu Sergiu Nicolaescu. „Nu l-a dus mintea”

De asemenea, Ileana Popovici a mărturisit că are un regret legat de Sergiu Nicolaescu, care a murit pe 3 ianuarie 2013, la vârsta de 83 de ani.

„Dacă e să regret ceva e faptul că nu l-a dus mintea să facă o fundație, să lase o bursă după el. Nimic altceva! Dar au rămas filmele lui! Din când în când, îi mai aprind câte o lumânare și mă rog pentru sufletul lui chinuit. Căci a fost un suflet chinuit!”, a spus actrița.

Totodată, Ileana Popovici i-a luat apărarea lui Sergiu Nicolaescu în fața celor din generațiile ulterioare care i-au reproșat regizorului, printre altele, că a profitat de situația din anii comunismului și că au apărut steaguri socialiste în filmele sale. Actrița a spus că așa erau acele vremuri și că o oripilează acuzele între generații.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...